
Biroul politici de reintegrare despre problemele curente cu care se confruntă fermierii din raionul Dubăsari
Biroul politici de reintegrare atrage atenția asupra dificultăților persistente cu care se confruntă agricultorii din raionul Dubăsari, deținători de terenuri amplasate după traseul Camenca–Tiraspol. Accesul la aceste terenuri a fost convenit anterior prin mecanisme speciale, însă în ultimii ani au fost introduse noi bariere care afectează desfășurarea normală a activităților agricole.
Începând cu anul 2024, structurile de la Tiraspol au impus fermierilor obligația de a prezenta diverse înscrisuri, care trebuie reînnoite anual, condiționând prin acestea prelucrarea pământului și circulația produselor agricole. Transportarea recoltei prin posturile neautorizate ale Tiraspolului se face numai după achitarea unor plăți ilegale, stabilite unilateral, la care se adaugă un procent din valoarea producției. Astfel, fermierii sunt supuși unor costuri nejustificate, care reduc considerabil competitivitatea și afectează veniturile gospodăriilor.
Pe lângă aceste constrângeri, agricultorii din raionul Dubăsari se confruntă cu limitări privind utilizarea tehnicii agricole, a materialului semincer sau a îngrășămintelor, toate fiind condiționate de aprobări suplimentare. De asemenea, stațiile de pompare a apei pentru irigare rămân sub controlul structurilor din regiune, ceea ce complică accesul la resursele necesare pentru menținerea recoltelor. În aceste condiții, activitatea economică devine una instabilă și dificil de planificat.
O problemă deosebită o constituie împădurirea abuzivă a terenurilor agricole. Între anii 2018–2020, peste 80 de hectare de terenuri ce aparțin primăriei Doroțcaia au fost ocupate ilegal prin astfel de lucrări, fapt care limitează accesul la pământul destinat producției agricole și reduce resursele comunității.
Subliniem că toate aceste practici constituie presiuni abuzive asupra fermierilor și afectează direct drepturile fundamentale ale cetățenilor Republicii Moldova. Subiectul rămâne unul prioritar pe agenda de negocieri și va fi monitorizat constant, în vederea apărării dreptului la proprietate și a liberei desfășurări a activităților agrar-economice.