Solicitarea lui Timofti adresată majorității parlamentare și prim-ministrului desemnat

Solicitarea lui Timofti adresată majorității parlamentare și prim-ministrului desemnat

Mă adresez majorității parlamentare și prim-ministrului desemnat să țină cont, în procedura de întocmire a programului de activitate și listei Guvernului, precum și în cea de votare a Guvernului în Parlament, de pozițiile civile din țara noastră și de opiniile cetățenilor”. Declarația aparține șefului statului și a fost distribuită presei.

Președintele spune că, aluat decizia de a-l nominaliza pe Pavel Filip în calitate de candidat la funcția de prim ministru ca urmare a unor elemente obiective care nu pot fi puse la îndoială din punct de vedere constituțional.

Mă refer, în primul rând, la decizia domnului Ion Păduraru de a renunța la mandatul de candidat pe care i l-am acordat pe data de 14 ianuarie a.c. În urma acestei decizii, procesul de identificare a unui candidat la funcția de prim-ministru a trebuit să fie reluat”, a declarat Timofti.

Președintele afirmă că, în aceste condiții, o majoritate parlamentară constituită din 55 de deputați mi-a propus o candidatură, acea a lui Pavel Filip, pe care a fost obligat să o accepte, în virtutea Hotărârii emise la 29 decembrie 2015 de către Curtea Constituțională, al cărei punct nr. 118 stipulează că,„nu există nici un motiv constituțional și democratic pentru ca Președintele să nu desemneze în calitate de candidat pentru funcția de Prim-ministru persoana care dispune de o majoritate parlamentară, fie ea și adversa Președintelui”.

Dincolo de opiniile mele personale, sunt obligat, potrivit atribuțiilor ce-mi revin, în calitate de președinte, să respect legile țării, și în cazul de față, dispozițiile Curții Constituționale. Vă asigur că împărtășesc îngrijorarea și dorința de schimbare care persistă în societate și cred că societatea civilă trebuie să fie ascultată și luată în considerare la luarea unor decizii politice”, a precizat șeful statului.

Doina Secrieru

Share