Igor Dodon i-a felicitat pe militari de Ziua Armatei Naționale

Igor Dodon i-a felicitat pe militari de Ziua Armatei Naționale

Președintele PSRM, Igor Dodon, i-a felicitat astăzi pe militari și veterani cu ocazia Zilei Armatei Naționale:

”Stimați militari, onorați veterani!

Vă adresez sincere felicitări cu prilejul Zilei Armatei Naționale!

În calitate de fost Comandant Suprem al Forțelor Armate, consider o datorie morală să subliniez rolul deosebit al armatei ca sprijin al păcii și stabilității în țara noastră.
Astăzi, ca niciodată, este important să reamintim: Republica Moldova este un stat neutru. Acest statut este prevăzut clar în Constituția noastră și trebuie respectat cu strictețe.

Suntem categoric împotriva desfășurării oricăror exerciții militare cu participarea țărilor NATO sau a altor blocuri pe teritoriul Republicii Moldova și vom interzice astfel de activități în viitor. Nu există loc pe pământul nostru pentru baze militare străine.

Misiunea armatei noastre nu este să participe la acțiuni de luptă, ci să apere cetățenii și să sprijine țara în scopuri pașnice – în situații excepționale, calamități naturale sau alte provocări.

Vă doresc tuturor multă sănătate, curaj, tărie și încredere în ziua de mâine. Să fie munca voastră mereu în slujba păcii, iar familiile voastre să fie mândre de voi!”, a menționat Igor Dodon.

Share