Maia Sandu a discutat cu Comisarul UE Glenn Micallef despre consolidarea sectorului cultural și dezvoltarea sportului cu sprijin european

Maia Sandu a discutat cu Comisarul UE Glenn Micallef despre consolidarea sectorului cultural și dezvoltarea sportului cu sprijin european

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a primit astăzi pe Comisarul european pentru echitate între generații, tineret, cultură și sport, Glenn Micallef. Vizita oficialului survine în contextul semnării Acordului de aderare la programul „Europa Creativă”, prin care artiștii și organizațiile din Republica Moldova vor putea accesa, începând cu 1 ianuarie 2026, finanțări, parteneriate și proiecte europene.

În cadrul discuției, a fost abordat rolul esențial al culturii și sportului în consolidarea rezilienței democratice, prin promovarea coeziunii sociale și a valorilor fundamentale ale păcii, libertății și democrației.

Sectorul cultural din Republica Moldova a trecut prin transformări semnificative în ultimii ani – de la crearea Fondului Național al Culturii și creșterea veniturilor pentru angajați la renovarea unui număr semnificativ de instituții culturale prin programul „Satul European” și oportunitățile din cadrul Programului Național „Acces la cultură 2025”. Președinta Maia Sandu a subliniat că dezvoltarea culturii sprijină și promovarea turismului, valorificând patrimoniul și tradițiile Republicii Moldova și aducând beneficii economiei naționale.

De asemenea, șefa statului a trecut în revistă investițiile din ultimii patru ani ce au vizat promovarea sportului ca prioritate națională, prin renovarea infrastructurii, precum și prin creșterea burselor pentru sportivii de performanță. La rândul său, comisarul Micallef a evidențiat că avansarea pe parcursul european va aduce noi perspective de dezvoltare pentru acest sector.

Discuțiile au reconfirmat determinarea comună a Republicii Moldova și a Uniunii Europene de a investi în oameni, cultură, tradiții și performanță sportivă, în beneficiul cetățenilor și al viitorului european al țării noastre.

Share