Ministrul Ion Sula se află la Berlin. Uite ce face!
Delegația Republicii Moldova, condusă de Ministrul în exercițiu al Agriculturii și Industriei Alimentare, Ion SULA, a participat în seara zilei de joi, 14 ianuarie, la ceremonia oficială de deschidere Expoziției pentru industrie alimentară, agricultură și horticultură „Săptămâna Verde” (Grüne Woche) şi Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură (GFFA 2016), care se desfăşoară în perioada 14 -17 ianuarie la Berlin, R.F. Germania.
Ulterior, delegația Republicii Moldova a participat la recepţia comună oferită de Ministrul federal al Alimentaţiei, Agriculturii şi Protecţiei Consumatorului, şi ţara partener a Grüne Woche 2016, Maroc. În cadrul recepţiei, Ministrul în exercițiu, Ion SULA a avut o întrevederea bilaterală cu Ministrul federal al Agriculturii, Christian SCHMIDT şi Secretarul de Stat Dr. Robert KLOOS.
Conform programului de lucru, astăzi, 15 ianuarie, Ion SULA va avea mai multe întrevederi omologii săi din ţările UE şi ai Parteneriatului Estic, participanţi la eveniment (Viceministrul agriculturii al Republicii Belarus, Leonid Adamovici Marinici; Ministrul agriculturii al României, Achim Irimescu; Ministrul Agriculturii al Lituaniei, Virginija Baltraitiene; Ministrul agriculturii al Estoniei, Urmas Kruuse; Ministrul agriculturii al Letoniei, Jānis Dūklavs; Ministrul Agriculturii al Egiptului, Prof.Dr. Essam Fayed; Ministrul agriculturii al Georgiei, Otar Danelia). De asemenea Ministru în exercițiu al Agriculturii și Industriei Alimentare, Ion SULA se va întâlni cu Co-preşedintele Grupului de lucru pentru Agricultură în cadrul Comitetului de Est al Economiei Germane, Mr. Dirk STRATMANN.
Sâmbătă, 16 ianuarie, Ministrul Ion SULA va avea o întrevedere cu Ministrul agriculturii al Poloniei, Mr. Krzysztof JURGIEL și cu Comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil HOGAN. De asemenea, Ion SULA va participa la Podiumul internaţional pentru Miniştrii Agriculturii: „Cum să hrănim oraşele? – agricultura şi zona rurală în era urbanizării” și la Summit-ul Miniştrilor Agriculturii 2016.
Forumul Global pentru Alimentație și Agricultură este considerat cel mai important eveniment internațional privind agricultura și securitatea alimentară. Acesta se desfășoară în cadrul Expoziției pentru industrie alimentară, agricultură și horticultură, „Săptămâna Verde”, inițiată în 1926.
Mihaela Rotari