Blocul Alternativa și-a prezentat lista candidaților la alegerile parlamentare

Blocul Alternativa și-a prezentat lista candidaților la alegerile parlamentare

Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi, 11 august, lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Toate documentele necesare au fost depuse la Comisia Electorală Centrală (CEC).

Unul dintre liderii Blocului, Ion Ceban, a subliniat că echipa ALTERNATIVA reunește manageri cu experiență, profesioniști din guvernele anterioare, foști parlamentari, dar și tineri politicieni ambițioși.

„Vrem să ne adresăm către cetățenii Republicii Moldova și să le comunicăm că ALTERNATIVA există, țara trebuie întoarsă pe calea dezvoltării și trebuie să existe dreptate pentru fiecare, deoarece există multe segmente ale populației, care sunt desconsiderate de autorități. Venim cu o echipă de oameni profesioniști, ceea ce lipsește actualei guvernări. Ne mândrim cu această echipă pe care o a avem și cu rezultatele pe care le-am obținut aici, în Chișinău, și suntem siguri că se poate de făcut lucruri mari la nivel de țară”, a declarat Ion Ceban.

Lista Blocului ALTERNATIVA include candidați cu vârste cuprinse între 20 și 69 de ani, vârsta medie fiind de 41 de ani. O treime dintre ei sunt tineri sub 35 de ani. Din totalul de 103 candidați, 49 sunt femei și 54 bărbați.

Structura profesională este variată: 15 funcționari publici de rang înalt, 29 de funcționari (inclusiv primari), peste 50 de reprezentanți ai regiunilor, doi vicepreședinți de raioane, patru primari, consilieri locali și membri ai diasporei. Pe listă se regăsesc, de asemenea, cinci medici, 12 cadre didactice, 14 antreprenori, șase ingineri, doi agronomi și 39 de juriști. Șapte candidați dețin titlul de doctor sau doctor habilitat în științe.

Share