Siguranța în timpul scăldatului este responsabilitatea fiecăruia – respectați recomandările specialiștilor

Siguranța în timpul scăldatului este responsabilitatea fiecăruia – respectați recomandările specialiștilor

În perioada estivală, în mod special în zilele de weekend, când tot mai mulți cetățeni aleg să-și petreacă timpul liber pe malul bazinelor acvatice, salvatorii reamintesc despre importanța respectării regulilor de siguranță în timpul scăldatului.

Pentru a preveni incidentele de înec, oamenii sunt îndemnați să manifeste responsabilitate și prudență sporită atunci când aleg să se scalde sau să se odihnească în apropierea apelor.

În acest context, îndemnăm populația să respecte următoarele reguli de siguranță:

• Evitați scăldatul în locuri nesupravegheate și neamenajate cu stații de salvare;
• Nu intrați în apă după consumul de alcool, deoarece acesta afectează coordonarea, echilibrul și judecata, crescând riscul de înec;
• Fiți precauți și evitați zonele cu ape adânci, necunoscute sau cu curenți puternici;
• Supravegheați permanent copiii, atât în apă, cât și pe mal și nu-i lăsați de unii singuri nici măcar pentru o clipă;
• Nu săriți în apă de pe maluri înalte, poduri pentru a evita traumatismele sau accidentele;
• Evitați intrarea bruscă în apă după expunerea prelungită la soare, pentru a preveni șocul termic;
• Nu vă aventurați la scăldat pe timp de noapte sau în condiții meteorologice nefavorabile;
• Folosiți veste de salvare în timpul plimbărilor cu barca sau alte mijloace plutitoare;
• Respectați întotdeauna indicațiile salvamarilor și semnificația panourilor de avertizare din zonele de agrement.

Menționăm, că grupurile mobile mixte din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Inspectoratului General al Poliției și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră vor continua activitățile de informare și instruire a cetățenilor pe malurile râurilor și lacurilor din țară.

Datorită eforturilor comune ale angajaților Ministerului Afacerilor Interne, numărul cazurilor de înec este în scădere, cetățenii devenind mai conștienți și mai responsabili față de propria siguranță și a celor din jur.

Conform datelor statistice, de la începutul perioadei estivale, peste 21 000 de persoane, dintre care aproape 10 000 de copii, au fost informate cu privire la riscul de înec și măsurile de prevenire.

În caz că observați o persoană care se îneacă sau alte situații de risc, apelați imediat Serviciul 112.

Share