Încă două persoane trimise în judecată pentru activitate de mercenar

Încă două persoane trimise în judecată pentru activitate de mercenar

Procuratura municipiului Chişinău anunţă despre finalizarea urmăririi penale şi expedierea în judecată a cauzei penale de învinuire a două persoane pentru activitatea mercenarilor (art.141 Cod penal), păstrarea ilegală a muniţiilor (art.290 CP) şi organizarea dezordinilor în masă (art.285 CP).

Inculpaţii au ajuns în vizorul organelor de drept după ce au participat la dezordinile în masă şi violenţele din faţa sediului Procuraturii Generale care au avut loc pe 6 septembrie 2015. Potrivit probatoriului, respectivii, de comun cu alte persoane au chemat la nesupunere violentă activă la cerinţele legitime ale reprezentanţilor autorităţilor, au îmbrîncit şi aplicat lovituri, inclusiv cu utilizarea unor obiecte în calitate de arme. Aceştia au fost reţinuţi la începutul lunii noiembrie 2015, pe Aeroportul Internaţional Chişinău, în momentul în care intenţionau să părăsească teritoriul Republicii Moldova.

În cadrul investigaţiilor, procurorii au stabilit că în perioada anilor 2014 – 2015, cei doi inculpaţi au participat, în calitate de mercenari, la luptele din autoproclamata republică populară Doneţk, Ucraina.

Inculpaţii sunt cercetaţi în stare de arest, urmînd ca astăzi, la ora 11.00, Judecătoria sect.Rîşcani să examineze demersul procurorilor privind prelungirea mandatelor de arestare pe numele acestora cu încă 90 de zile.

Din anul 2014 pînă în prezent, 5 persoane au fost condamnate pentru acţiuni similare. În prezent, alte 7 persoane continuă să fie cercetate penal, iar 4 au fost deja deferite justiţiei, urmînd ca instanţa de judecată să se expună asupra vinovăţiei lor.

Procuratura Generală, în comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, întreprind acţiunile necesare pentru identificarea şi reţinerea persoanelor bănuite de organizarea acţiunilor cu caracter ilegal, iar pe măsura desfăşurării acţiunilor de anchetă şi adoptării unor decizii procesuale, vom difuza informaţii suplimentare.

 

Mihaela Rotari

Share