
Semiremorcă cu numărul VIN care nu corespunde cu certificatul de înmatriculare depistat la trecerea frontierei
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au identificat un caz de neconcordanță între documentele unui vehicul și numărul de identificare al caroseriei (VIN). Incidentul a fost consemnat în punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe sensul de intrare în Republica Moldova.
Pentru autorizarea trecerii frontierei, la pista de control s-a prezentat un șofer, cetățean al Bulgariei, în vârstă de 55 de ani, care era la volanul unui automarfar ce tracta o semiremorcă, ambele cu numere de înmatriculare bulgărești.
În timpul controlului de frontieră, atât autocamionul, cât și semiremorca au fost supuse verificărilor de rigoare. Polițiștii de frontieră au constatat că numărul VIN aplicat pe caroseria semiremorcii nu corespundea cu cel indicat în certificatul de înmatriculare.
Șoferul a declarat că deține semiremorca de aproximativ patru ani și că nu are cunoștință despre nici o modificare a numărului caroseriei.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un proces-verbal de constatare a faptei. Potrivit procedurilor legale, semiremorca a fost indisponibilizată pe teritoriul punctului de trecere a frontierei Leușeni, urmând a fi supusă unei expertize tehnice.
Conducătorul auto s-a întors din proprie inițiativă în țara de origine, iar polițiștii de frontieră continuă cercetările în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și încadrării juridice a faptei.
Poliția de Frontieră îndeamnă toți conducătorii auto să verifice cu atenție corespondența între datele din acte și cele ale vehiculelor transportate. Evitarea acestor neconformități contribuie la reducerea riscurilor legale și la fluidizarea trecerii frontierei.