
Ministerul Energiei și Fundația Soros Moldova au semnat un Acord de colaborare pentru eficiența energetică în serviciile sociale
Ministerul Energiei al Republicii Moldova și Fundația Soros Moldova au semnat un Acord de colaborare prin care lansează un parteneriat care va transforma clădirile serviciilor sociale în spații eficiente energetic, mai confortabile și mai puțin costisitoare.
Documentul stabilește cadrul colaborării pentru proiectul „Parteneriate locale pentru eficiență energetică în servicii sociale”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu Keystone Moldova și Fondul de Inovații Sociale din Moldova.
Clădiri eficiente energetic și servicii sociale mai bune pentru comunități
În acest proiect, 35 de organizații ale societății civile au primit granturi de aproximativ 87.000 de euro fiecare. Organizațiile vor termoizola clădirile, vor instala sisteme moderne de încălzire, panouri fotovoltaice și iluminat LED, astfel încât serviciile sociale să fie prestate în condiții mai bune și mai economice. În același timp, comunitățile vor desfășura campanii care promovează consumul responsabil de energie.
„Prin acest Acord, facem un pas important pentru ca serviciile sociale din Republica Moldova să devină mai eficiente energetic și mai sustenabile. Granturile finanțate de Uniunea Europeană vor permite celor 35 de organizații ale societății civile să izoleze clădiri, să instaleze sisteme moderne de încălzire și panouri fotovoltaice, reducând astfel costurile și sporind calitatea vieții pentru sute de beneficiari. Mulțumim Ministerului Energiei pentru deschiderea și colaborarea care fac posibilă această inițiativă. Împreună demonstrăm cum investițiile bine direcționate pot crea condiții mai sigure și mai demne pentru oameni și pot consolida fundamentul unei societăți deschise și responsabile”, a declarat Daniela Vidaicu, directoarea executivă a Fundației Soros Moldova.
Primele grupuri de clădiri cu consum de energie aproape zero din Republica Moldova
Aceste 35 de clădiri publice vor deveni un prim pas în implementarea conceptului de clădiri cu consum de energie aproape zero (NZEB) din Republica Moldova, un exemplu concret al eforturilor țării noastre de a alinia infrastructura publică la standardele europene și de a sprijini tranziția energetică.
„Republica Moldova s-a angajat să reabiliteze energetic anual câte 3% din suprafața totală a clădirilor din domeniul public al statului, începând cu 1 ianuarie 2024. Iată că acest proiect face ca cifrele poate abstracte privind eficiența energetică cu care operează Ministerul Energiei să fie resimțite de către cetățenii noștri în mod individual prin facturi mai mici și prin servicii sociale mai calitative”, a menționat Dorin Junghietu, ministrul Energiei al Republicii Moldova.
Prin acest parteneriat, Republica Moldova avansează hotărât pentru a reduce consumul de energie, a moderniza clădirile publice și a sprijini direct comunitățile locale, astfel încât beneficiile eficienței energetice să devină o realitate pentru cât mai mulți cetățeni.