MEC cere retragerea Avizului Consiliului pentru egalitate privind denumirea disciplinei „Istoria Românilor și Universală”

MEC cere retragerea Avizului Consiliului pentru egalitate privind denumirea disciplinei „Istoria Românilor și Universală”

Ministerul Educației și Cercetării a adresat o solicitare oficială Consiliului pentru egalitate, prin care cere retragerea Avizului emis la 15 mai 2025 în cauza nr. 150/20. În acest aviz, Consiliul a susținut că denumirea disciplinei școlare „Istoria Românilor” ar reprezenta o formă de discriminare directă și a recomandat schimbarea acesteia.

Ministerul Educației și Cercetării consideră că avizul Consiliului pentru egalitate a fost emis cu încălcarea normelor de drept, concluziile fiind formulate în baza unor date eronate.

În primul rând, este important de menționat că din 2019 denumirea oficială a disciplinei este „Istoria Românilor și Universală”, ceea ce reflectă o abordare integrată, în care istoria națională este prezentată în context global. Ignorarea acestui titlu complet a condus la o concluzie eronată din partea Consiliului.

Mai mult, MEC atrage atenția asupra faptului că Avizul a fost emis în urma unei plângeri individuale și, conform legii, în astfel de cazuri Consiliul ar trebui să emită decizii, nu avize. Spre deosebire de o decizie, un aviz nu poate fi contestat în instanță, ceea ce a limitat dreptul Ministerului de a răspunde prin mijloace legale. Totodată, examinarea plângerii referitoare la denumirea disciplinei școlare a durat peste 5 ani, depășind termenele legale stabilite de legislația în vigoare (90 de zile pentru examinarea oricărei plângeri, cu posibilitatea prelungirii termenului cu cel mult 60 de zile). Totodată, deși Consiliul pentru egalitate a examinat plângerea respectivă mai mult de 5 ani, opinia Ministerului Educației și Cercetării a fost solicitată doar în perioada anilor 2019-2020, nefiind actualizată ulterior.

În conținutul Avizului nu se regăsesc nici concluziile expertizei invocate în cadrul unui interviu de către președintele Consiliului și care ar fi fost realizată de un centru de cercetare din Canada. În același timp, nu a fost prezentată vreo analiză a conținutului disciplinei. Consiliul s-a limitat doar la o interpretare a denumirii, fără să ia în calcul că în școlile unde învață copii din comunități minoritare, aceștia studiază și istoria propriei etnii, în completarea curriculumului comun.

Ministerul subliniază că denumirea actuală a fost stabilită cu implicarea experților din domeniu, pentru a reflecta echilibrul dintre rigoarea științifică și caracterul incluziv al educației. Nu există dovezi că această denumire afectează negativ elevii din alte etnii sau le limitează accesul la educație. Astfel, elevilor din etniile minoritare li se asigură posibilitatea de a-și cunoaște propria istorie în cadrul școlii, fiind completat trunchiul comun reprezentat de disciplina „Istoria Românilor și Universală”. Această abordare – curriculum comun incluziv, combinat cu studierea specifică a istoriei minorităților – reflectă respectarea recomandărilor internaționale.

Menționăm că, potrivit avizelor/punctelor de vedere formulate de către un șir de instituții relevante, precum: Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Institutul de Istorie a Universității de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, denumirea și conținutul curriculumului la disciplina „Istoria românilor și universală” au un caracter nediscriminatoriu și corespund principiilor și standardelor internaționale în domeniul educației.

De exemplu, în analiza formulată la Avizul Consiliului pentru egalitate de către Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova se spune: „Istoria Românilor” trebuie studiată în relație cu istoria întregii lumi, incluzând aspectele comune tuturor oamenilor, indiferent de apartenența lor etnică/națională – și invers, „Istoria Universală” trebuie să reflecte și contribuția românilor. În acest sens, prima semnificație a denumirii disciplinei „Istoria Românilor și Universală” este următoarea: „Istoria Românilor” în conexiune cu evenimentele istorice din alte țări. (…). A doua semnificație a denumirii disciplinei „Istoria Românilor și Universală” este: „Istoria Românilor” în relație cu evenimentele istorice care privesc alte comunități etnice din Republica Moldova. Acest al doilea sens presupune, în mod necesar, includerea în curriculum a faptelor istorice relevante pentru toate grupurile etnice, ceea ce conferă disciplinei un caracter incluziv, și nu discriminatoriu. Această abordare reflectă fidel diversitatea și pluralismul societății Republicii Moldova.”

Având în vedere aspectele enunțate, Ministerul Educației și Cercetării solicită retragerea Avizului emis de Consiliul pentru egalitate, considerând că acesta este nefondat și creează un precedent periculos în ceea ce privește autonomia educațională.

Ministerul își reafirmă angajamentul pentru o educație incluzivă, care să reflecte diversitatea societății și să respecte drepturile tuturor elevilor, fără a compromite coerența curriculară sau standardele științifice din sistemul educațional.

Share