35 de autorități publice locale vor beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare de 10 mln. lei

35 de autorități publice locale vor beneficia de finanțare nerambursabilă în valoare de 10 mln. lei

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în ședința de astăzi, lista autorităților publice locale (APL) care vor beneficia, în anul curent, de finanțare nerambursabilă prin intermediul Programului „Diaspora Acasă Reușește DAR 1+3”.

Programul susține dezvoltarea locală durabilă prin mobilizarea eforturilor comune ale diasporei, autorităților locale, Guvernului și partenerilor de dezvoltare.

Valoarea totală a contribuției Guvernului în acest an este de 10 milioane de lei. Odată cu lansarea ediției din acest an a Programului, executivul a majorat contribuția pentru fiecare proiect selectat până la 350 mii lei.

Proiectele selectate acoperă: dezvoltarea infrastructurii locale, protecția mediului, eficiența energetică, educația, cultura și protecția socială. Beneficiarii urmează să organizeze până la sfârșitul anului 2025 toate procedurile de achiziții pentru bunurile și serviciile finanțate din buget, lucrările urmând a fi realizate într-un termen de maximum 12 luni de la aprobarea proiectului.

Programul are scopul de a consolida cooperarea dintre Guvern și diaspora, oferind autorităților publice locale oportunitatea de a dezvolta localitățile de baștină în parteneriat cu asociațiile și membrii diasporei, asociațiile de băștinași, grupurile de inițiativă ale cetățenilor stabiliți în străinătate sau reveniți în țară.

LISTA PROIECTELOR CÂȘTIGĂTOARE ÎN CADRUL PROGRAMULUI DAR 1+3, ediția 2025

  1. Primăria s. Mereni, r-nul Anenii Noi „Amenajarea terenurilor de joacă pentru copii de la grădinița „Andrieș” din s. Mereni”
  2. Primăria s. Selemet, r-nul Cimișlia „Dotarea sălii festive a Centrului cultural multifuncţional – scena vie pentru întreaga comunitate”
  3. Primăria s. Mihăileni, r-nul Rîșcani „Pas spre ordine și orientare – plăcuțe stradale pentru Mihăileni”
  4. Primăria or. Călărași, r-nul Călărași „Extinderea amenajării parcului din zona centrală a orașului Călărași”
  5. Primăria s. Copceac, UTA Găgăuzia „Abilitarea drepturilor și oportunităților locuitorilor s. Copceac prin implementarea măsurilor de eficiență energetică a bazinului deschis de înot și școlii sportive pentru tineret”
  6. Primăria s. Cărbuna, r-nul Ialoveni „Construcția unui mini stadion de fotbal în apropierea IP Gimnaziul din s. Cărbuna”
  7. Primăria s. Ciuciuleni, r-nul Hîncești „Reparația capitală a tavanului sălii de concert a Casei de Cultură„
  8. Primăria s. Vorniceni, r-nul Strășeni „Amenajarea terenurilor de joacă la grădinița de copii nr. 1 din satul Vorniceni – spațiu sigur și creativ pentru dezvoltarea copiilor”
  9. Primăria s. Sireți, r-nul Strășeni „Capacitarea rețelei instituțiilor cultural-educaționale de pe teritoriul UAT Sireți în organizarea evenimentelor culturale pentru diasporă și băștinași”
  10. Primăria mun. Strășeni, r-nul Strășeni „Îmbunătățirea mobilității urbane în municipiul Strășeni: mobilitate, Accesibilitate și identitate urbană”
  11. Primăria s. Logănești, r-nul Hîncești „Reconstrucția scărilor de acces la IP Gimnaziul din s. Logănești și construcția rampei pentru persoane cu mobilitate limitată”
  12. Primăria s. Peresecina, r-nul Orhei „Renovarea blocului alimentar din cadrul Liceului Teoretic ”Alexandru Donici”
  13. Primăriei or. Ialoveni, r-nul Ialoveni „Renovarea și amenajarea a trei terenuri de joacă pentru copii”
  14. Primăria s. Hîrbovăț, r-nul Anenii Noi „Reabilitarea și pavarea trotuarului pietonilor în zona Fundul Văii a localităţii Hîrbovăţ”
  15. Primăria s. Vălcineț, r-nul Călărași „Renovarea sălii mari a Casei de Cultură din Vălcineț și dotarea cu 300 de fotolii rabatabile, draperii ignifuge și dotări scenografice moderne”
  16. Primăria com. Țipala, r-nul Ialoveni „Dezvoltarea comunității prin soluții energetice regenerabile”
  17. Primăria or. Cimișlia, r-nul Cimișlia „Împreună pentru un oraș curat”
  18. Primăria com. Manta, r-nul Cahul „Extinderea sistemului de supraveghere video în com. Manta și instalarea plăcuțelor informative”
  19. Primăria or. Telenești, r-nul Telenești „Renovarea scuarului bustului Mihai Eminescu din orașul Telenești”
  20. Primăria s. Filipeni, r-nul Leova „Unitate pentru dezvoltare – construcția străzii Tineretului”
  21. Primăria com. Cuhnești, r-nul Glodeni „Amenajarea parcului din com. Cuhnești”
  22. Primăria com. Schineni,  r-nul Soroca „Amenajarea scuarului din centrul localității Schineni”
  23. Primăria s. Chiștelnița, r-nul Telenești „Instalarea unui sistem complet de încălzire în sala Casei de Cultură din s. Chiștelnița”
  24. Primăria s. Peticeni, r-nul Călărași „Construcția stațiilor electrice fotovoltaice la instituțiile publice din satul Peticeni, raionul Călărași  (grădinița de copii, Centrul Cultural)”
  25. Primăria s. Dănceni, r-nul Ialoveni „Amenajarea unui teren de joacă modern pentru copii din s. Dănceni”
  26. Primăria s. Horodiște, r-nul Călărași „Conectarea unui sistem fotovoltaic la stația de pompare a apei, fântâna arteziană nr. 1 din satul Horodişte, raionul Călăraşi”
  27. Primăria com. Sărătenii Vechi, r-nul Telenești „Renovarea străzilor și trotuarelor din s. Sărătenii Vechi – căi de deplasare sigure pentru toate categoriile de pietoni”
  28. Primăria s. Andrușul de Sus, r-nul Cahul „Renovarea stadionului din satul Andrușul de Sus – locul care ne reunește”
  29. Primăria or. Nisporeni, r-nul Nisporeni „Amenajarea infrastructurii sportive și de agrement în parcul central din or. Nisporeni”
  30. Primăria s. Costești, r-nul Ialoveni „Amenajarea în satul Costești a aleii inventatorilor basarabeni”
  31. Primăria s. Mărculeşti, r-nul Floreşti „O comunitate sănătoasă într-un mediu curat”
  32. Primăria s. Băxani, r-nul Soroca „Continuitate pentru mobilitate – drumuri mai bune la Băxani”
  33. Primăria s. Parcani, r-nul Soroca „Amenajarea unui teren de joacă pentru copiii din satul Parcani,raionul Soroca”
  34. Primăria com. Cuhureștii de Sus, r-nul Florești „Un mediu mai curat în com. Cuhureștii de Sus, prin procurarea tomberoanelor pentru colectarea deșeurilor pentru fiecare gospodărie”
  35. Primăria s. Hîjdieni, r-nul Glodeni „Amenajarea unui segment de trotuar pe strada principală a satului Hîjdieni cu implicarea băștinașilor de pretutindeni”
Share