Tată, condamnat la 6 ani închisoare pentru că a  întreţinut un raport sexual cu fiica minoră

Tată, condamnat la 6 ani închisoare pentru că a întreţinut un raport sexual cu fiica minoră

Un locuitor al raionului Nisporeni a fost condamnat pentru incest şi raport sexual, infracţiuni săvârşite asupra fiicei sale minore.

Procuratura raionului Nisporeni a demonstrat în instanţa de judecată că, în ianuarie curent, inculpatul, aflându-se acasă doar cu fiica sa minoră, a întreţinut cu aceasta un raport sexual. Victima, în vârstă de 15 ani, i-a povestit mamei despre cele întâmplate, iar ultima a anunţat imediat poliţia. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, şi-a recunoscut culpa integral, declarând că îi pare rău de cele comise.

Pentru comiterea incestului şi raportului sexual cu o persoană minoră, inculpatul a fost condamnat la 6 ani închisoare.

Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor stabilite de lege.

Mihaela Rotari

Share