
Igor Grosu a participat la evenimentul „Diaspora Invest. Investim acasă”, în Marea Britanie
Vizita de lucru a lui Igor Grosu, președintele Parlamentului, în Marea Britanie a început cu „Diaspora Invest. Investim acasă”, eveniment ce a adunat zeci de moldoveni interesați de oportunitățile de a investi acasă.
„Le-am dat exemple despre afacerile moldovenilor reveniți acasă, pe care-i cunosc în deplasările mele prin țară și le-am vorbit despre faptul că ne-am dori ca numărul acestora să fie tot mai mare, dar și ce facem noi pentru a atrage cât mai mulți investitori. Instituțiile sunt punct de sprijin pentru cetățenii de acasă și pentru cei plecați – prin legislație favorabilă și prin programe concrete. De aceea, modernizăm rapid țara noastră, iar în acest proces curajul, ideile și experiențele cetățenilor din diaspora sunt extrem de valoroase. Împreună, vom reuși!”, a declarat politicianul.
De asemenea, ieri, la Northampton, Igor Grosu a participat la cele două festivaluri – Diaspora Fest: Sport și Tradiții. și Festivalul Spicul de Grâu, unde muzica, dansurile și voia bună au fost de nelipsit.
„Am văzut cum la mii de kilometri de casă, a prins viață un colț de Moldova: O „colibă” moldovenească, meșteri populari și produse artizanale, mâncare tradițională și portul popular. A fost o adevărată sărbătoare a neamului nostru, ale valorilor pe care le ducem cu noi, oriunde ne-am afla. Mă bucur că aici, în Marea Britanie, avem o comunitate atât de unită, activă și care promovează atât de frumos tradițiile noastre”, a menționat el.