
Discuții cu reprezentanții APL din Orhei despre proiectele Guvernului
Guvernul alocă bani pentru ridicarea nivelului de trai pentru toți cetățenii și toate raioanele, inclusiv datorită sprijinului european imens din ultimii ani. Despre aceasta a vorbit Premierul Dorin Recean cu reprezentanții administrației publice locale din Orhei despre cele 37 de localități din raion care au beneficiat deja de fonduri de peste 166 milioane de lei pentru proiecte locale, regionale și de mediu.
„M-am bucurat să știu că locuitorii din comuna Pelivan vor avea, în sfârșit, după ani de așteptare, apă de calitate bună, datorită unui proiect major de renovare a 5 turnuri de apă, dar și a instalării unei stații de tratare a apei, care va fi în curând finalizată. Până acum, apa era cu multă rugină și deseori se întrerupea livrarea”, spune Recean.
▪️În ultimii ani, sistemul medical din Orhei a primit investiții de circa 75 de milioane de lei, a fost construit un nou sediu al Substației de asistență medicală urgentă, au fost oferite 5 ambulanțe moderne. Spitalul raional a beneficiat de peste 35 de milioane de lei după trecerea în subordinea Ministerului Sănătății, unde au fost instalate panouri fotovoltaice ce vor acoperi peste 20% din consumul instituției și vor asigura economii anuale de peste 300 de mii de lei. Tot la Orhei, a fost deschis centrul primar pentru pacienții care au suferit accident vascular cerebral.
▪️200 de școli și 200 de grădinițe au fost dotate cu echipamente, mobilier și materiale didactice. 5 gimnazii vor primi bani pentru reparația blocurilor sanitare, iar liceul „Onisifor Ghibu” va deveni școală-model.
▪️Orheienii au primit 219 vouchere pentru electrocasnice (frigidere și mașini de spălat), iar o serie de case au primit finanțare pentru termoizolare prin programul Casa Verde. De asemenea, implementăm un proiect național de gestionare a deșeurilor.
„Unica direcție care ne poate asigura continuarea acestor investiții și proiecte majore este direcția europeană. Și este în responsabilitatea noastră, a tuturor, să o menținem”, a mai adaugat Recean.