
Agricultura Moldovei, explorată de ministrul Alimentației, Afacerilor Rurale și Protecției Consumatorilor din landul Baden-Württemberg, Germania
Vizita în Republica Moldova a ministrului Alimentației, Afacerilor Rurale și Protecției Consumatorilor din landul Baden-Württemberg, Germania, a continuat cu o serie de vizite în teritoriu la întreprinderi agricole din țară, alături de secretarul general Sergiu Gherciu.
Scopul acestor vizite este de a înțelege modul în care sunt promovate și valorificate produsele agricole moldovenești, în contextul extinderii accesului pe piețele Uniunii Europene. Totodată, discuțiile s-au concentrat pe evaluarea modelelor existente din sectorul agroalimentar și a posibilităților de optimizare a acestora.
Programul a inclus o livadă modernă de cireși, unde au fost prezentate tehnologiile aplicate în producția horticolă destinată exportului, o plantație de lavandă cu activități de prelucrare și creare a produselor cu valoare adăugată, precum și la Bardar Winery, unul dintre cei mai mari producători de divin din Republica Moldova, orientat spre dezvoltarea produselor cu valoare adăugată și potențial de export, prin îmbinarea tradiției cu inovația și brandingul adaptat cerințelor internaționale.
Vizita a continuat la Institutul Național de Cercetări Aplicative în Agricultură și Medicină Veterinară, unde s-au purtat discuții privind perspectivele de cooperare în domeniul cercetării, precum și despre necesitatea îmbunătățirii infrastructurii științifice, în vederea consolidării capacităților de cercetare și transfer de cunoștințe către sectorul agricol.
Amintim că, parteneriatul dintre Republica Moldova și landul Baden-Württemberg în domeniul agriculturii este fundamentat pe Memorandumul de Înțelegere semnat în 2024.