
Bărbat din Glodeni, condamnat la 7 ani de închisoare după ce a târât un cal legat de automobilul său până nu l-a omorât, precum și pentru alte fapte ilegal
Oficiul Glodeni al Procuraturii Bălți anunță că datorită acțiunilor procesuale ale procurorilor, prin sentința recentă a Judecătoriei Bălți, sediul Glodeni, un bărbat de 35 de ani a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv violarea de domiciliu, furt, conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, precum și tratament cu cruzime față de animale soldat cu moartea acestora.
Potrivit materialelor cauzei, în noaptea de 13 aprilie 2025, aflat în stare de ebrietate, inculpatul a pătruns cu automobilul personal în curtea gospodăriei unui consătean, a deteriorat porțile, a spart geamurile și ușa locuinței cu un topor și a distrus o cameră de supraveghere, după care a fugit de la fața locului.
A doua zi, în jurul orei 14:00, a revenit la aceeași adresă, a intrat din nou fără permisiune în curte, a deteriorat alte două camere de supraveghere și le-a sustras.
În aceeași zi, a fost implicat într-un accident rutier minor, după ce a condus ilegal, fără permis valabil, un automobil, tamponând un alt vehicul parcat. A părăsit locul accidentului, fiind identificat de poliție câteva ore mai târziu. Testele de alcoolemie au indicat o concentrație de 2,61 g/l alcool în sânge.
Pe 4 mai 2025, în toiul nopții, inculpatul, pentru a se răzbună pe același consătean la care a pătruns ilegal în curte, a comis un act de cruzime față de animalul aflat în proprietatea lui: mai exact, inculpatul a legat cu lanțul calul bărbatului de automobilul său și l-a târât prin localitate până la decesul animalului, abandonând cadavrul în fața casei de cultură din sat.
Pentru toate aceste fapte, instanța l-a recunoscut vinovat și i-a stabilit o pedeapsă definitivă de 7 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis.
Totodată, a fost dispusă confiscarea specială a automobilului folosit la săvârșirea faptelor, încasarea cheltuielilor judiciare, menținerea arestului preventiv până la rămânerea definitivă a sentinței.
Procuratura reiterează angajamentul de a acționa cu fermitate în fața oricărei forme de violență, încălcare a drepturilor fundamentale sau cruzime față de animale.