Ministrul Energiei în vizită de lucru la Șoldănești

Ministrul Energiei în vizită de lucru la Șoldănești

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a efectuat o vizită de lucru în raionul Șoldănești, unde a avut o întrevedere cu președinta raionului, Aurica Pînzari. La discuții au participat și reprezentanți ai sistemelor deconcentrate din domeniul energiei – operatori locali de gaze și rețele electrice – care au prezentat situația actuală și provocările întâmpinate în furnizarea serviciilor pentru populație și antreprenori.

Agenda discuțiilor a inclus proiecte de dezvoltare a infrastructurii energetice din regiune, în special extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale și modernizarea sistemului de alimentare cu energie electrică.

Autoritățile locale au semnalat necesitatea conectării mai multor localități la rețeaua de gaze naturale, inclusiv satele Vadul-Rașco, Socol și Climăuți. Ministrul Dorin Junghietu a menționat că subiectul urmează să fie abordat în cadrul discuțiilor cu autoritățile publice centrale și cu companiile din sector, subliniind că racordarea trebuie să țină cont de cererea reală de consum.

Ministrul a reiterat că un factor foarte important este eficiența energetică a clădirilor, ceea ce va contribui la reducerea semnificativă a cheltuielilor.

„În prezent, consumăm de două-trei ori mai multă energie decât țările din Uniunea Europeană, iar jumătate din căldură se pierde. De aceea, o parte din fondurile oferite de Uniunea Europeană vor fi direcționate spre creșterea eficienței energetice a clădirilor”, a subliniat ministrul.

Responsabilii sistemelor deconcentrate au solicitat simplificarea legislației privind defrișarea copacilor din zonele de protecție a liniilor electrice, pentru a preveni eventuale tragedii. Ei au menționat că această problemă devine acută în sezonul estival.

Ulterior, ministrul a vizitat liceul „Alexei Mateevici” din raionul Șoldănești. Instituția de învățământ, construită în 1987, a fost termoizolată, iar acoperișul a fost renovat. De asemenea, au fost efectuate lucrări de schimbare a geamurilor, reabilitare a sistemului interior de încălzire, modernizare a sistemelor de ventilare și electricitate.

Totodată, au fost instalate 15 panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice și asigurarea cu apă caldă menajeră, care urmează să fie puse în funcțiune la începutul noului an școlar.

„Odată cu termoizolarea clădirii, costurile pentru încălzire s-au redus cu aproape 25 la sută. Vom continua să creăm condiții mai bune pentru cei peste 600 de elevi ai liceului”, a menționat directoarea instituției, Rodica Grosu.

Vizita ministrului s-a încheiat la Cotiujenii Noi, unde a fost inspectat un parc fotovoltaic cu o capacitate de 3,6 MW. De asemenea, în zonă au fost instalate și opt turbine eoliene, două dintre ele cu o capacitate de 2 MW, iar celelalte șase de 1,5 MW fiecare. Astfel, capacitatea instalată din surse regenerabile de energie din această zonă contribuie cu aproximativ 3% la producția totală de energie regenerabilă din Republica Moldova.

Share