Blocul Împreună cere demisia a doi miniștri și a responsabililor organizării Congresului Organizației Internaționale a Viei și Vinului

Blocul Împreună cere demisia a doi miniștri și a responsabililor organizării Congresului Organizației Internaționale a Viei și Vinului

Blocul Împreună solicită demiterea urgentă a ministrei Agriculturii, Ludmila Catlabuga, a ministrei Economiei, Doina Nistor, și a tuturor responsabililor din organizarea Congresului OIV, „eveniment care a generat un scandal diplomatic rușinos pentru Republica Moldova”, informează OFICIAL. 

Blocul Împreună condamnă cu fermitate situația inacceptabilă creată în cadrul Congresului Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), găzduit de Republica Moldova la Chișinău, unde participarea oficială a Federației Ruse, cu steaguri și materiale de promovare afișate, a fost permisă în ciuda războiului de agresiune împotriva Ucrainei.

„Faptul că, autoritățile noastre au ignorat contextul internațional, au permis prezența simbolurilor unui stat agresor și au reacționat doar după protestul oficial al delegației ucrainene, constituie un act de iresponsabilitate gravă și o lovitură de imagine pentru Republica Moldova în fața partenerilor săi externi.

Solicităm demiterea imediată a: Ludmilei Catlabuga, ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, instituția în subordinea căreia s-a desfășurat evenimentul, Doinei Nistor, ministra Economiei și Digitalizării, responsabilă pentru promovarea imaginii economice a Republicii Moldova și a tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment, fie din instituții guvernamentale, fie din agenții și structuri subordonate Executivului.

Este inacceptabil ca un Guvern care se declară pro-european să tolereze, fie și prin neglijență, un gest care contravine flagrant valorilor și angajamentelor Republicii Moldova față de Ucraina, față de Uniunea Europeană și față de cetățenii săi. Acest incident demonstrează, din păcate, nu doar lipsă de vigilență diplomatică, ci și lispa de competență și responsabilitate care domină actuala guvernare PAS” – se spune în declarația formațiunii.

Share