Trei tineri vor desfășura stagii plătite la Secretariatul Parlamentului

Trei tineri vor desfășura stagii plătite la Secretariatul Parlamentului

Trei tineri vor fi stagiari la Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova în cadrul Programului de stagii plătite în serviciul public. Stagiul va avea loc în perioada iunie – noiembrie 2025.

Stagiarii au fost selectați în bază de concurs, iar astăzi și-au început activitatea în secretariatul instituției parlamentare. Ei vor activa în Direcția generală documentare parlamentară și Direcția comunicare și relații publice. În perioada de stagiu, cei 3 tineri vor fi inițiați în activitatea Secretariatului Parlamentului și vor fi implicați în realizarea activităților direcției, conform specializării.

Secretara generală adjunctă a Parlamentului, Tamara Gheorghița, alături de mentori și șefi de direcție, a menționat că instituția parlamentară încurajează implicarea tinerilor în serviciul public. „Avem tineri dornici de a cunoaște, de a contribui și de a se implica în activitățile curente ale Secretariatului Parlamentului. Așteptăm și idei noi din partea lor. Funcționarii din Secretariat sunt deschiși spre conlucrare și vă vor ajuta să înțelegeți mai bine specificul activității din cadrul instituției parlamentare”, a menționat Secretara generală adjunctă a Parlamentului.

Pe întreaga durată a programului, fiecare stagiar va fi ghidat de către un mentor, care îl va ajuta să  înțeleagă mecanismul de funcționare a instituției parlamentare, să se integreze în activitățile instituției și să-și atingă obiectivele de învățare. Tinerii vor beneficia de o bursă lunară. Programul de stagiu prevede un orar de activitate flexibil, astfel încât stagiarii își vor putea continua studiile.

Programul de stagii plătite în serviciul public este dedicat tinerilor cu vârsta între 18 și 29 de ani, studenți sau absolvenți. Programul își propune să faciliteze înțelegerea procesului de guvernare la nivelul administrației publice centrale, precum și obținerea experienței profesionale în acest domeniu. Ediția curentă este cea de-a patra ediție a Programului de stagii plătite în serviciul public.

Share