870 mii de țigări de contrabandă, în loc de ipsos de construcție declarat

870 mii de țigări de contrabandă, în loc de ipsos de construcție declarat

Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea PCCOCS, anunță identificarea altor trei bănuiți și citarea unei alte persoane pentru audieri, în cazul tentativei de contrabandă din martie cu 870.000 de țigări, la postul vamal Costești.

Cei patru sunt cetățeni ai Moldovei cu vârste cuprinse între 37 și 45 de ani. Pentru consolidarea probatoriului în acest dosar penal, au fost efectuate 15 percheziții percheziții în Bălți și alte localități din regiunea Nordului, de unde a fost ridicată tehnică de calcul, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă, relevante pentru documentarea cazului.

Reamintim, țigările au fost depistate în martie 2025 la postul vamal Costești, ascunse într-un autocamion ce transporta, potrivit declarației vamale, „amestec uscat de ipsos de construcție,” cu destinația România. Totuși, controlul vamal cu raze X și verificarea fizică au confirmat tentativa de contrabandă cu țigări.

Atunci, șoferul – care este și proprietarul companiei de transport implicate – a fost reținut. Ulterior, la solicitarea procurorilor de plasare a acestuia în arest preventiv pentru continuarea obiectivă și eficientă a investigațiilor, Judecătoria Ciocana a respins solicitarea, iar după contestarea procurorilor la Curtea de Apel, instanța de apel a dispus menținerea arestului preventiv.

Acum, urmează să fie cercetată și implicarea celor patru persoane noi identificate din regiunea de Nord a țării, cu privire la care au fost efectuate cele 15 percheziții. Acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate. Potrivit legii, persoanele se prezumă nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale.

Share