Un judecător a fost deferit justiției pentru trafic de influență. Cumpărătorul de influență a fost deja condamnat

Un judecător a fost deferit justiției pentru trafic de influență. Cumpărătorul de influență a fost deja condamnat

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui judecător, fiindu-i incriminată săvârșirea traficului de influență (art.326 alin.(1) din Codul penal).

Cauza penală a fost inițiată în mai 2024, de către Procurorul General, în baza autosesizării PA din rezultatele măsurilor speciale de investigație din altă cauză penală.

Potrivit probelor, inculpatul, activând în calitate de judecător al Curții de Apel Chișinău, în august 2023, ar fi spus unui avocat stagiar, că are influență asupra unor persoane cu funcție de demnitate publică, membri a-i Comisiei de admitere la studii în cadrul Institutului Național al Justiției, pe care i-ar putea determina să faciliteze accederea soției ultimului, la studii în calitate de candidat la funcția de judecător.

În schimbul acestei pretinse influențe, judecătorul ar fi acceptat de la avocatul stagiar mijloace bănești, a căror sumă nu a fost stabilită, în biroul său de serviciu.

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Dacă va fi găsit culpabil de comiterea infracțiunii de trafict de influență, acesta riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 100 000 la 150 000 de lei sau cu închisoare de până la 6 ani, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

La 15 mai 2025, avocatul stagiar a fost condamnat pentru cumpărarea traficului de influență, fiind sancționat cu o amendă în mărime de 125 000 de lei.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Share