
Ministra Justiției a avut o întrevedere cu noul Comisar European pentru Democrație, Justiție, Statul de Drept și Protecția Consumatorilor
Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a avut o întrevedere cu noul Comisar European pentru Democrație, Justiție, Statul de Drept și Protecția Consumatorilor, Michael McGrath, aflat în prima sa vizită oficială în Republica Moldova, informează OFICIAL.
La întâlnirea bilaterală, ministra a evidențiat măsurile prioritare pentru sectorul justiției, promovate de minister cu scopul de a răspunde atât așteptărilor cetățenilor, cât și angajamentelor față de Uniunea Europeană. Au fost abordate procesele privind transpunerea acquis-ului UE, ajustările legislative și consolidarea instituțiilor din sector. Dintre subiectele cele mai ambițioase – parte a reformei sectoriale, o atenție aparte a fost acordată exercițiului de vetting, capacitării comisiilor de evaluare, precum și consolidării Curții Supreme de Justiție.
„Rămânem angajați cu aceeași perseverență și cu înțelegerea că o reformă profundă destinată sistemului de justiție, trebuie tratată cu atenție și răbdare, pentru a genera încredere, transparență și stabilitate”, a declarat ministra justiției.
În cadrul discuțiilor, Veronica Mihailov-Moraru a subliniat rezultatele obținute de Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor, formarea și demararea activității colegiilor specializate, activitatea de uniformizare a practicilor judiciare în desfășurare de la Curtea Supremă de Justiție, strategia de consolidare a resurselor umane în sistemul judiciar și de urmărire penală, precum și creșterea nivelului de profesionalism al actorilor din justiție.
„Ne aflăm într-o etapă importantă în care beneficiem de sporirea eficienței activității instituțiilor create prin reformele din 2023 și acționăm hotărât pentru a întări încrederea în calitatea actului de justiție. În paralel, lucrăm la ajustarea cadrului normativ în conformitate cu prevederile Foilor de parcurs pe segmentul justiție, anticorupție și drepturile omului (Capitolul 23 și 24) pentru aderarea la UE”, a adăugat ministra.
La rândul său, Comisarul european și-a exprimat susținerea față de parcursul european al Republicii Moldova, subliniind că viitorul acesteia este în cadrul Uniunii Europene.
„Foaia de parcurs privind statul de drept este un reper esențial în acest proces, iar noi vom colabora îndeaproape pentru a pune în aplicare reformele prioritare în justiție și combaterea corupției. Moldova nu este singură în acest demers – suntem alături de ea la fiecare etapă”, a afirmat Michael McGrath.
Totodată, Veronica Mihailov-Moraru a reiterat angajamentul autorităților de a avansa în modernizarea sistemului judiciar, în conformitate cu cele mai bune standarde internaționale și a exprimat recunoștință pentru sprijinul constant oferit de Uniunea Europeană. „Calitatea justiției este un obiectiv esențial al Republicii Moldova în parcursul său european, iar noi ne concentrăm pe livrarea de rezultate tangibile și sustenabile”, a conchis ministra.