Sheriff Tiraspol, sezon fără înfrângeri, dar fără trofeu

Sheriff Tiraspol, sezon fără înfrângeri, dar fără trofeu

Duminică, 18 mai, s-a încheiat ediția a 34-a a Campionatului Moldovei. Milsami Orhei a cucerit al doilea titlu din istoria clubului. Marea perdantă a competiției este Sheriff Tiraspol, care, deși a încheiat sezonul 2024/25 fără înfrângere, nu a reușit să obțină medaliile de aur. În prima fază a campionatului, „galben-negrii” au acumulat 36 de puncte (11 victorii și 3 remize în 14 meciuri), iar în faza a doua au obținut 5 victorii și 5 egaluri, totalizând 20 de puncte.

Nu este pentru prima dată în istoria fotbalului european când o echipă încheie campionatul fără a suferi înfrângere și cu toate acestea ratează titlul.

Prima dată s-a întâmplat în campionatul Portugaliei. La sfârșitul ediției 1977/78 Benfica Lisabona pentru a doua oară în istorie după sezonul 1972/73 termina invincibilă principala competiție internă (în cele 30 de meciuri disputate „vulturii” au obținut 21 victorii și 9 remize). În pofida acestui fapt titlul a revenit marii rivale, FC Porto, care a încheiat competiția cu următoarea linie de clasament: 30 meciuri, 22 victorii, 7 egaluri, 1 înfrângere. Ambele echipe au acumulat același număr de puncte – câte 51 (atunci pentru victorie se acordau 2 puncte), însă „dragonii” au avut un golaveraj mai bun: +60 față de +45. De menționat că în acea ediție de campionat Benfica a încasat doar 11 goluri.

Marea surpriză a campionatului Italiei din sezonul 1978/79 a fost Perugia. Echipa înființată în 1905 până atunci se putea mândri doar cu un titlu de campioană în Serie B (a doua divizie valorică) în 1975 și două titluri câștigate în Serie C în 1933 și 1967. Condusă de pe banca tehnică de Ilario Castagner și din fotoliul de președinte de legendarul Franco D’Attoma, Perugia pentru prima dată în istoria Seriei A a încheiat ediția fără a suferi înfrângere. În 30 de meciuri susținute „grifonii” au învins în 11, iar 19 partide au terminat nedecis. Acumulând 41 de puncte Perugia a fost întrecută doar de AC Milan (44 puncte), lăsând în spate formații puternice precum Juventus (37 puncte), Inter, Torino (ambele câte 36 puncte), Napoli, Fiorentina (ambele câte 32 puncte) sau Lazio (29 puncte).

Și sezonul 2007/08 al campionatului Serbiei a avut un deznodământ bizar. Steaua Roșie Belgrad a fost neînvinsă în cele 33 de partide disputate (22 victorii și 12 remize). Cu toate acestea cele 75 de puncte acumulate n-au fost suficiente pentru a câștiga medaliile de aur. Rivala de o viață a „alb-roșilor”, Partizan Belgrad, a încheiat competiția pe primul loc adunând 80 de puncte (24 victorii, 8 remize, 1 înfrângere).

Sheriff Tiraspol se poate consola cu faptul că a repetat propria performanță din sezonul 2006/07 când a terminat campionatul invincibilă stabilind în acea perioadă și un alt record: 63 de meciuri consecutive fără înfrângere, detalii AICI (clic)

Share