O nouă instituție publică, creată. Iată cu ce se va ocupa!
Fondul de Dezvoltare Durabilă va asigura continuitatea investiţiilor Programului „Compact”. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri în exercițiu, prin aprobarea hotărârii Guvernului cu privire la crearea Instituției publice „Fondul de Dezvoltare Durabilă Moldova” (FDD), potrivit serviciului de presă al Guvernului.
FDD Moldova este succesorul direct al Fondului Provocările Mileniului Moldova, care a realizat mai multe proiecte investiţionale în ţara noastră, în cadrul unui program de asistenţă oferit Republicii Moldova de către Guvernul SUA prin intermediul Corporaţiei Provocările Mileniului pentru perioada 2010 – 2015. Aceste investiţii s-au axat pe două proiecte ale Programului „Compact”, având scopul modernizării agriculturii şi reabilitării drumurilor în Republica Moldova.
Potrivit Secretarului general al Guvernului Serghei Palihovici, FDD Moldova va asigura durabilitatea investițiilor efectuate de Corporația Provocările Mileniului.
Hotărârea stabilește statutul noii instituții, dar și sarcinile și atribuțiile acesteia. Totodată, a fost aprobată componenţa nominală a Consiliului de Observatori al Fondului de Dezvoltare Durabilă Moldova. Acesta este format din şase membri, Secretarul general al Guvernului Serghei Palihovici fiind președintele Consiliului.
Maria Roșca