
Ala Nemerenco participă la cea de-a XI-a reuniune de nivel înalt a Inițiativei pentru Țările Mici
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, participă, în perioada 11-13 mai, la cea de-a XI-a reuniune de nivel înalt a Inițiativei pentru Țările Mici, organizată sub egida Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în orașul Bled, Republica Slovenia.
Evenimentul reunește miniștrii sănătății din 12 state din regiunea europeană a OMS, în principal din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, alături de reprezentanți ai unor organizații internaționale relevante din domeniul sănătății. Republica Moldova a devenit stat asociat al acestei Inițiative în anul 2023.
Inițiativa pentru Țările Mici este o platformă de cooperare strategică ce facilitează schimbul de bune practici și soluții inovatoare în domeniul sănătății, adaptate specificului național al țărilor cu populații sub două milioane de locuitori. Reuniunea din acest an este centrată pe tema inovațiilor în sănătate și are ca obiectiv principal stabilirea direcțiilor de acțiune pentru al doilea Program european de lucru 2026–2030, precum și conturarea unei viziuni comune pentru viitorul sănătății publice în regiunea europeană a OMS.
Agenda reuniunii include subiecte de actualitate și importanță strategică: impactul schimbărilor climatice asupra sănătății; prevenirea și controlul bolilor netransmisibile; schimbările demografice, inclusiv îmbătrânirea populației; modernizarea sistemelor de sănătate și asigurarea accesului echitabil la servicii; consolidarea unei Europe reziliente în fața crizelor de sănătate. Menționăm că, mâine, 13 mai, statele membre ale Inițiativei Țărilor Mici vor semna o declarație care prevede acțiuni focusate pe inovația în medicină.
Participarea Republicii Moldova la acest eveniment reflectă angajamentul ferm al țării noastre de a alinia politicile naționale de sănătate la standardele europene și de a contribui activ la dezvoltarea unei agende regionale comune în domeniul sănătății.