
Un fost primar și fratele acestuia condamnați la închisoare pentru fals în acte publice, abuz de serviciu și escrocherie
La 5 mai, Judecătoria Hîncești, sediul Leova, a pronunțat sentința în privința unui fost primar al satului Filipeni, raionul Leova, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de falsul în acte publice, abuz de serviciu și escrocherie (prevăzute la art. 332 alin. (2) lit. b), art.327 alin. (2) lit. b), b1) şi art. 190 alin. (2) lit. a), b), c) din Codul penal) și a fratelui acestuia, fiind acuzat de comiterea escrocheriei (art.190 alin.(6) din Codul penal).
Instanța l-a recunoscut pe fostul primar vinovat pe toate capetele de acuzare, condamnându-l prin cumul parțial al pedepselor la 7 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 10 ani și funcții de administrare a societăților comerciale pe un termen de 3 ani. Fratele acestuia a fost condamnat la 8 ani de închisoare și privat de dreptul de a ocupa funcții de administrare a societăților comerciale pe un termen de 3 ani. În privința ambilor a fost aplicată măsura preventivă-arestarea preventivă.
De asemenea, a fost admisă acțiunea civilă înaintată de AIPA și dispusă încasarea din contul inculpaților în contul părții vătămate, a prejudiciului material cauzat prin infracțiune în mărime de 815 125 de lei.
Sechestrul aplicat pe bunurile fostului primar a fost menținut.
Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, primarul satului Filipeni, r-l Leova, acționând în comun cu fratele acestuia, care era fondatorul și administratorul unei companii, cât şi alte persoane, în perioada 2017-2019, având scopul înscrierii în documente oficiale date false, sub forma extraselor din Registrul de evidență a contactelor de arendă ținut de satul Filipeni, ar fi înscris acte cu un conținut fals, autentificate prin ștampila primăriei, precum că societatea comercială administrată de fratele primarului ar deține mai multe terenuri în arenda.
Ulterior, aceste extrase false au fost prezentate Agenției de Intervenții și Plăți in agricultură pentru obținerea subvențiilor la procurarea tehnicii și utilajelor agricole. Astfel, fiind cauzat un prejudiciu material în proporții considerabile în mărime de 814 125 de lei.
Inculpații au negat comiterea faptelor pe tot parcursul procesului, însă instanța, analizând probele administrate, a stabilit vinovăția acestora.