Recomandările IGSU privind respectarea măsurilor de siguranță de Paștele Blajinilor

Recomandările IGSU privind respectarea măsurilor de siguranță de Paștele Blajinilor

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndeamnă cetățenii să manifeste responsabilitate și să respecte măsurile de prevenire a incendiilor în perioada sărbătorii Paștele Blajinilor.

Oamenii sunt rugați să mențină curățenia și să respecte regulile antiincendiare pe teritoriul cimitirelor, în special în timpul efectuării lucrărilor de igienizare a mormintelor. Astfel, după igienizare, gunoiul și iarba uscată trebuie stocate pe platformele speciale pentru colectarea deșeurilor.

Totodată, în scopul evitării producerii incendiilor de proporții, aprinderea vegetației uscate și a deșeurilor în preajma cimitirelor sau pe teritoriul acestora este interzisă.

Pentru prevenirea izbucnirii incendiilor, coroanele și florile artificiale nu trebuie lăsate nesupravegheate pe morminte, în apropierea surselor de foc. Lumânările și tămâia pot fi aprinse doar în suporturi incombustibile.

De asemenea, adulții trebuie să monitorizeze copiii și să evite jocul acestora cu focul deschis, în special lângă coroanele din plastic.

De asemenea, salvatorii reamintesc, despre necesitatea respectării măsurilor de siguranță în lăcașele de cult. Lumânările și candelele trebuie folosite doar în locuri special amenajate, îndepărtate de obiecte combustibile și supravegheate permanent.

Instalațiile electrice utilizate pentru încălzire și iluminare nu trebuie suprasolicitate. În plus, este important ca bisericile și mănăstirile să fie dotate cu mijloace primare de stingere a incendiilor.

Pentru siguranța enoriașilor, angajații lăcașelor de cult sunt avertizați să evite aglomerația în timpul serviciilor religioase în interiorul bisericilor și mănăstirilor, iar căile de evacuare trebuie menținute libere.

Pentru a permite accesul liber al serviciilor de urgență, parcarea transportului personal în apropierea lăcașelor de cult este interzisă.

În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze Serviciul de Urgență 112.

Share