Carabinierii moldoveni pleacă într-o nouă misiune internațională de menținere a păcii în Kosovo

Carabinierii moldoveni pleacă într-o nouă misiune internațională de menținere a păcii în Kosovo

Republica Moldova continuă să fie prezentă acolo unde este nevoie de sprijin pentru pace și stabilitate. Un nou grup de carabinieri moldoveni a fost detașat în Kosovo, unde va participa la misiunea KFOR, alături de militari din peste 27 de țări. Este deja a treia rotație a contingentului nostru în această importantă misiune internațională.

Evenimentul de detașare a avut loc la Inspectoratul General de Carabinieri și a adunat oficiali din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanți ai ambasadelor și parteneri internaționali. Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, le-a transmis carabinierilor un mesaj emoționant înainte de plecare:

„Vă felicit din toată inima pentru această onoare de a continua misiunea de reprezentare a Republicii Moldova în afara granițelor țării. Acolo, curajul, demnitatea și pregătirea voastră sunt puse în slujba păcii. Prin misiunea voastră, dați voce întregii Republici Moldova, purtând cu onoare însemnele trupelor de carabinieri.

Ministra a ținut să menționeze și aprecierea de care s-au bucurat echipele anterioare în rândul partenerilor internaționali, iar în discursul său a evidențiat și participarea unei femei carabinier în această rotație – un mesaj puternic despre egalitate, profesionalism și încredere.

La rândul său, maiorul Marina Dediu, care conduce acest contingent, a declarat:
„Este o onoare să ne aflăm într-o astfel de misiune. Suntem bine pregătiți și hotărâți să contribuim la menținerea păcii în Kosovo, alături de partenerii noștri internaționali.”

Prin astfel de misiuni, Moldova își reafirmă angajamentul pentru pace și securitate în lume. Totodată, carabinierii au ocazia să se perfecționeze profesional și să arate că țara noastră este un partener de încredere pe plan internațional.

Share