Precizările MTID referitor la incidentul cu implicarea navei CARIB PALM înregistrată sub pavilionul RM

Precizările MTID referitor la incidentul cu implicarea navei CARIB PALM înregistrată sub pavilionul RM

Pe data de 11 decembrie, anul 2015, nava „CARIB PALM”, care naviga sub Pavilionul Republicii Moldova din portul Mamonal (Columbia) spre Gdansk (Polonia) a fost reținută în portul Boulogne-sur-Mer (Republica Franceză). În urma controlului a fost depistată o cantitate de 2400 kg de substanțe narcotice (cocaină). Membrii echipajului navei sunt cetățeni ai Ucrainei și Turciei, anunță serviciul de presă al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID).

Nava „CARIB PALM” a fost înregistrată provizoriu în Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova pe data de 05.10.2015. La momentul incidentului ea se afla în procedura de perfectare a documentelor pentru înregistrare permanentă. Înainte de a înregistra provizoriu nava, instituțiile de resort au verificat istoria navei, identitatea armatorului și, fiindcă proprietarii acesteia nu figurau în listele persoanelor fizice și juridice supuse unor sancțiuni sau aflate sub embargou, nava a fost acceptată spre înregistrare provizorie, urmând să fie prezentată inspectorilor statului pavilion pentru examinare înainte de înregistrare permanentă.

MTID menționează că astfel de infracțiuni nu au legătură cu pavilionul de circulație a navei. De cele mai multe ori, ele sunt comise de membrii echipajului navei, fără ca armatorul sau proprietarul să fie la curent cu aceste activități ilegale. În conformitate cu prevederile tratatelor internaționale din domeniul transportului maritim, în cazul infracțiunilor penale la bordul navelor, se aplică jurisdicția și legislația statului riveran, statului port, statului pavilion sau statului a cărui cetățenie o deține echipajul și, în dependență de situația geografică a navei la momentul comiterii infracțiunii, se aplică legislația statului afectat sau care este cel mai interesat în demararea anchetei.

În cazul menționat, nava se afla în apele teritoriale ale Franței și a fost supusă verificării în portul din Franța, care, în această situație, are calitate de stat riveran și stat port. Respectiv în acest caz va fi aplicată legislația Republicii Franceze. În conformitate cu prevederile Convenției ONU cu privire la dreptul mării (la care Republica Moldova este parte), statul riveran (sau statul port) legislația căruia este încălcată, poate să solicite statului de pavilion prezentarea informației necesare pentru desfășurarea adecvată a anchetei. La momentul actual IP Căpitănia portului Giurgiulești ține legătura cu autoritățile portuare din portul Boulogne-sur-Mer (Franța), proprietarul și operatorul navei, societatea de clasificare la evidența căreia se află nava. În procesul de executare a atribuțiilor statului de pavilion, autoritățile competente din Republica Moldova cooperează în vederea depistării și contracarării acțiunilor ilicite în care sunt implicate navele sub Pavilionul Republicii Moldova sau care intră în Complexul portuar Giurgiulești, indiferent de pavilionul țării sub care navigează.

Având în vedere cele menționate și faptul că nava „CARIB PALM” nu este înregistrată permanent în Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova, IP Căpitănia portului Giurgiulești va examina oportunitatea excluderii acesteia din Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova.

MTID a oferit și informații generale despre nava sus-menționată:
-Nava CARIB PALM – Nr. IMO 7623083,
-Navă de transportare a mărfurilor generale,
-Tonajul navei – 1467 tone registru brut,
-Anul de construcție – 1977
-Lungimea – 75,16 m
-Lățimea – 12,9 m
-Pescaj – 3,45 m
-Puterea motorului – 1248 cai putere.

Mihaela Rotari

Share