Viceministru: Indiferent de ţara în care trăim, cazurile de violenţă – raportate
Viceministrul în exercițiu al Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Nighina Azizov a participat la reuniunea la nivel înalt dedicată luptei împotriva violenței față de femei, desfășurată la Istanbul, anunță serviciul de presă al instituției.
Toleranță zero și măsuri imediate pentru a pune capăt fenomenului global de violență față de femei și fete au fost subiectele cheie discutate la reuniunea la nivel înalt a Conferinței internaționale ”Opriți violența față de femei: în baza progreselor, urgentăm schimbările”. Evenimentul a reunit reprezentanți ai ministerelor de resort, ai societății civile și experți din 16 țări pentru a evalua progresul, a face schimb de date și de bune practici, precum și a identifica provocările în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei.
Prezentă la reuniunea la nivel înalt, viceministrul în exercițiu Nighina Azizov a subliniat importanța participării alături de reprezentanţii ai altor 15 guverne, liderii UN Women şi UNFPA la acest eveniment. ”Dezbaterile s-au axat pe modalităţile, perspectivele și politicile care trebuie adoptate și implementate în statele lumii în domeniul combaterii violenţei în baza de gen” a declarat Azizov.
Pe parcursul a două zile, participanții la conferință au cerut ca legile existente care protejează femeile să fi puse în aplicare în mod corespunzător, au subliniat importanța prevenirii fenomenului violenței, necesitatea serviciilor pentru cei care au supraviețuit, precum și rolul bărbaților în combaterea violenței față de femei și fete. ”Indiferent de activitatea pe care o avem şi ţara în care trăim, fenomenul violenţei trebuie combătut la fiecare etapă, iar cazurile de violenţă – raportate” a accentuat Nighina Azizov.
Reuniunea la nivel înalt a Conferinței internaționale ”Opriți violența față de femei: în baza progreselor, urgentăm schimbările” a avut loc în contextul campaniei globale ”16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” și al aniversării a 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei şi Platformei de acţiune de la Beijing, document cheie în promovarea egalităţii de şanse şi a drepturilor femeii. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 9-10 decembrie curent la Istanbul.
Mihaela Rotari