
Petru Burduja: Creșterea PIB de 0,1% în 2024 este o dovadă a unei stagnări economice profunde
În cadrul emisiunii „Zi de zi” de la Radio Moldova, deputatul BCS Petru Burduja a atras atenția asupra stagnării economice a țării, subliniind că o creștere a PIB-ului de doar 0,1% în 2024 nu poate fi considerată progres.
Potrivit acestuia, economia se află într-o criză profundă, marcată de scăderea exporturilor cu 12,1% și de creșterea datoriei publice, care a ajuns la peste 52 de miliarde de lei în ultimii patru ani.
Burduja a pus la îndoială prognoza guvernării privind o creștere economică de 3% în 2025, considerând-o nerealistă. Deputatul a criticat lipsa unor politici eficiente de susținere a sectorului real al economiei, în special a industriei și a exporturilor, evidențiind faptul că, deși guvernarea a cheltuit peste 300 de milioane de lei, în ultimii 3 ani, pentru promovarea exporturilor, acestea continuă să scadă.
Pentru a redresa economia, PSRM propune măsuri precum îmbunătățirea calității managementului guvernamental, stimularea industrializării prin crearea unui fond specializat și a unui institut de industrializare sub coordonarea prim-ministrului. De asemenea, partidul pledează pentru politici fiscale mai eficiente și pentru reducerea costurilor la resursele energetice, esențiale pentru relansarea economică.