Iurie Chirinciuc: Transportul feroviar este un sector strategic pentru Republica Moldova
La Gara Feroviară din Chișinău, au fost puse în funcțiune două secții de locomotive magistrale reparate capital în depoul de Locomotive Basarabeasca. La evenimentul desfășurat astăzi, 11 decembrie, au participat Directorul General al CFM, Iurii Topala, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, precum și alți specialiști de la CFM.
Reamintim că, timp de trei ani, aceste locomotive de tracțiune se aflau în depou din cauza defecțiunilor tehnice. Respectiv, unul dintre obiectivele noii conduceri a Căii Ferate a fost de a întreprinde toate măsurile necesare pentru repararea acestor locomotive, care nemijlocit vor contribui la facilitarea și dezvoltarea transportului de marfă și de pasageri.
Directorul Iurii Topala a reiterat importanța alocării raționale a resurselor financiare din cadrul instituției. „Am reușit să reducem cheltuielile și să investim mijloacele necesare doar în sectoarele viabile ale CFM. Locomotivele respective ne vor permite să asigurăm un transport sigur și eficient pentru mult timp înainte .” Totodată prin intermediul reprezentanților mass-media, directorul nu a ezitat să mulțumească tuturor angajaților, inclusiv și sindicatului pentru răbdarea, conștiinciozitatea și munca pe care o depun zilnic în cadrul întreprinderii.
„Transportul feroviar este un sector strategic pentru Republica Moldova, din acest motiv noi îi acordăm o importanță majoră. Cu toate că transportul de pasageri aduce pierderi, ne bazăm pe transportul de marfă, care are mari perspective de dezvoltare. În acest sens, toate acțiunile și proiectele noastre sunt îndreptate spre transformarea transportului marfar în unul esențial, durabil și prosper” a declarat Iurie Chirinciuc.
Renovarea ambelor locomotive a costat în jur de 10 milioane de lei.
Mihaela Rotari