
Pe 18 mai 2025 vor fi organizate alegeri locale noi pentru funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni
Comisia Electorală Centrală (CEC), în ședința sa de astăzi, a stabilit că pe data de 18 mai 2025 să se desfășoare alegeri locale noi pentru funcția de primar al comunei Boldurești, raionul Nisporeni.
Examinând sesizarea Oficiului teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, Comisia a constatat că primarul comunei Boldurești, raionul Nisporeni s-a aflat în imposibilitatea de a exercita funcția în perioada 31 mai 2024 – 14 februarie 2025. Conform prevederilor Legii nr. 768/2000 privind statutul alesului local, mandatul primarului încetează de drept înainte de termen în caz de imposibilitate de a exercita funcția pe o perioadă mai mare de 5 luni consecutive, inclusiv pe motive de boală, circumstanță constatată de către oficiul teritorial al Cancelariei de Stat. În aceste condiții, CEC a lua act de încetarea de drept a mandatului alesului local.
Reamintim că, în aceeași dată, vor avea loc alegeri locale noi pentru funcția de primar și în comuna Călugăr, raionul Fălești, comuna Chiperceni, raionul Orhei și satul Talmaza, raionul Ștefan-Vodă, precum și alegeri pentru o nouă componență a consiliului sătesc Temeleuți, raionul Florești.
Mai multe detalii despre alegerile locale noi din 18 mai 2025 puteți vedea pe pagina web oficială a Comisiei https://cec.md, rubrica „Alegeri locale noi 18.05.2025”.