
Expoziția „Republica Moldova Prezintă” se va desfășura la Vaslui
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, organizarea, în premieră, a expoziției „Republica Moldova Prezintă” la Vaslui, care se va desfășura în perioada 9-11 mai 2025, în Piața Civică din Vaslui, România.
Organizată de CCI a RM, cu sprijinul Primăriei Municipiului Vaslui, Consiliului Județean Vaslui și Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui, expoziția își propune să extindă conceptul „Fabricat în Moldova” și să contribuie la consolidarea relațiilor economice dintre Republica Moldova și România.
Evenimentul se va desfășura în aer liber, unde vor fi amplasate standuri expoziționale pentru prezentarea și degustarea produselor. Companiile participante vor fi grupate pe sectoare de activitate, facilitând interacțiunea directă dintre expozanți și potențialii parteneri de afaceri, dar și accesul consumatorilor la produsele moldovenești.
În cadrul conferinței de presă, Sergiu HAREA, Președintele CCI a RM, a subliniat importanța acestui eveniment:
“Această expoziție deschide noi oportunități pentru producătorii moldoveni de a pătrunde pe piața românească și de a stabili relații comerciale solide. Vasluiul devine un punct strategic de interacțiune economică, iar această inițiativă reprezintă o continuare firească a eforturilor noastre de a sprijini și susține, promovarea produselor autohtone pe piața Uniunii Europene.”
Astfel, companiile din Republica Moldova sunt invitate să participe la acest eveniment, având oportunitatea de a-și expune produsele și serviciile în următoarele domenii:
- Industria alimentară și agricolă
- Industria ușoară
- Vinuri și băuturi spirtoase
- Produse cosmetice și textile
- Mobilă și materiale de construcții
Pe lângă partea expozițională, evenimentul va include și un program cultural-artistic, intitulat „Hai să dăm mână cu mână”, menit să promoveze tradițiile comune ale României și Republicii Moldova. Spectacolele folclorice, prezentările interactive și momentele artistice vor oferi publicului o experiență autentică, contribuind la consolidarea legăturilor culturale dintre cele două țări.
Beneficiile participării la expoziție:
- Creșterea vizibilității pe piața românească
- Posibilitatea de a testa și lansa produse noi
- Contact direct cu potențiali parteneri de afaceri și consumatori
- Stabilirea de colaborări și parteneriate durabile
Înscrierea companiilor la expoziție
CCI a RM invită companiile interesate să se înregistreze pentru participare până la data de 15 aprilie 2025, prin transmiterea cererii de participare la următoarele adrese de e-mail:
viorica.cazacu@chamber.md , olga.grosu@chamber.md, mariana.butucea@chamber.md.