
Irina Vlah, despre semnarea unui Pact propus unor partide politice: Am decis să le oferim timp suplimentar pentru reflecții
Irina Vlah, președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, într-un interviu recent pentru md.kp.media, a menționat că Pactul propus spre semnare unor partide care au șanse de a accede în Parlament încă mai poate fi semnat.
Politiciana menționează că acest Pact a fost propus în contextul viitoarelor alegeri parlamentare și neadmiterea unei coaliții cu PAS în viitorul Parlament.
„Ţin să amintesc de contextul în care am venit cu iniţiativa Pactului propus partidelor cu şanse de a trece în viitorul Parlament, prin care ar urma să-şi asume angajamentul de a nu face coaliţii cu PAS după alegeri. În ultimii ani, PAS a distrus tot în Republica Moldova – de la economie şi justiţie până la democraţie. Populaţia a sărăcit continuu în aceşti ani, datoria de stat practic s-a dublat, depăşind 125 miliarde de lei, corupţia a înflorit etc. Rămânerea PAS la guvernare (ceea ce ar fi echivalentul cu distrugerea din continuare a ţării) e posibilă doar dacă careva din partidele ce vor trece în Parlament vor face coaliţie cu această formaţiune. Pentru a elimina acest risc, pentru a opri distrugerea ţării şi a crea premise pentru dezvoltarea ei în continuare, am propus semnarea Pactului menţionat. Am văzut însă că nu toate partidele cu şanse de a trece în Parlament sunt gata să semneze acest Pact, de aceea am decis să le mai oferim timp suplimentar pentru reflecţii mai profunde la această temă. Dezastrul care se aprofundează cu fiecare zi cred că în final ar trebui să-i convingă că PAS nu mai trebuie admis la guvernare sub nici o formă. Noi vom propune repetat acest Pact spre semnarea înainte de startul oficial al campaniei electorale şi sper că atunci toate partidele cu şanse de a trece în Parlament îl vor semna”, a spus Irina Vlah.