
Programul de Reformă Economică (PRE): angajamente și provocări pentru Moldova
Mecanismul european de coordonare și monitorizare a politicilor economice, esențial pentru alinierea Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene, a fost prezentat în cadrul evenimentului „Politica macroeconomică și fiscală pe calea către UE”, organizat de Ministerul Finanțelor, în parteneriat cu proiectul de asistență tehnică PPF și Delegația Uniunii Europene la Chișinău. Ministerul Finanțelor a inițiat acest dialog pentru a prezenta cel de-al doilea Program de Reformă Economică (ERP), alături de oficiali din cadrul Direcției Generale pentru Afaceri Economice și Financiare (DG ECFIN) a Comisiei Europene.
Peste 70 de reprezentanți ai autorităților publice centrale, parteneri internaționali de dezvoltare, experți economici, membri ai mediului academic și ai asociațiilor de afaceri au participat la eveniment, având drept obiectiv principal analizarea progresului în elaborarea și implementarea Programului de Reformă Economică 2025-2027, evidențiind proiecțiile macroeconomice pe termen mediu și planurile bugetare pentru următorii trei ani. Acest document de politici strategice este esențial pentru integrarea economică a țării în UE, oferind o viziune clară asupra reformelor necesare în domeniul fiscal, investițional și al stabilității macroeconomice.
Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a deschis evenimentul mulțumind reprezentanților DG ECFIN pentru asistența și suportul oferit în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Ea a subliniat importanța acestui document pentru Ministerul Finanțelor, menționând că cel de-al doilea program a fost îmbunătățit cu noi propuneri și descrieri detaliate pentru o mai bună implementare a reformelor.
La rândul său, Joost Kuhlmann, reprezentantul DG ECFIN, din cadrul Comisiei Europene a apreciat efortul depus de Republica Moldova, subliniind că acest proces este unul dinamic, de învățare continuă și de ajustare progresivă, fiind o simulare a Semestrului European care facilitează alinierea la normele și bunele practici ale UE.
Unul dintre subiectele centrale abordate în cadrul evenimentului a fost necesitatea creșterii investițiilor publice, experții subliniind importanța utilizării mecanismului de selecție a proiectelor pentru finanțare, pentru a asigura investiții eficiente și durabile care să contribuie la dezvoltarea infrastructurii și la creșterea competitivității economiei naționale.
De asemenea, s-a discutat despre provocările legate de deficitul fiscal, care rămâne ridicat, dar cu o tendință de reducere graduală. S-a accentuat importanța extinderii bazei de impozitare și a eficientizării cheltuielilor publice prin revizuiri periodice ale principalelor domenii de cheltuieli, precum protecția socială și sănătatea, pentru a asigura o utilizare optimă a resurselor bugetare.
Un alt aspect abordat a fost asigurarea stabilității prețurilor și a stabilității financiare, având în vedere impactul factorilor externi, inclusiv criza energetică și situația geopolitică. Experții au recomandat menținerea unei politici monetare prudente, consolidarea cadrului de reglementare și armonizarea supravegherii sectorului financiar bancar și nebancar pentru a reduce riscurile macroeconomice.
La fel, evenimentul a fost o oportunitate de a discuta principalele aspecte ale ERP, inclusiv beneficiile monitorizării acestui proces, exemple de bune practici din Serbia și Macedonia de Nord, concluziile evaluării Comisiei asupra primului ERP al Moldovei și progresele realizate în implementarea recomandărilor din 2024.
Evenimentul a inclus prezentări și discuții interactive, subliniind importanța implicării active a tuturor părților interesate, inclusiv societatea civilă și reprezentanții mediului de afaceri, pentru asigurarea unui proces de reformă transparent și eficient, care să răspundă nevoilor economiei naționale, astfel oferind participanților o mai bună înțelegere a angajamentelor Moldovei în procesul ERP și a modalităților prin care aceștia pot contribui la monitorizarea și îmbunătățirea politicilor economice.
Ministerul Finanțelor, în colaborare cu partenerii europeni, va continua să monitorizeze implementarea Programului de Reformă Economică, asigurând o tranziție sustenabilă în cadrul procesului de aderare la UE. Ministerul Finanțelor rămâne angajat în adoptarea reformelor necesare pentru integrarea economică europeană, cu accent pe transparența fiscală, atragerea investițiilor și consolidarea stabilității macroeconomice.
Republica Moldova a devenit țară candidată la UE în 2022 și a fost invitată să participe la procesul ERP, care reflectă Semestrul European pentru coordonarea și monitorizarea politicii economice. În ianuarie 2024, țara a depus primul său ERP, evaluat de Comisia Europeană în mai 2024. La 14 mai 2024, Moldova, împreună cu alte țări candidate și trio-ul Președinției UE, a adoptat Concluzii Comune cu trei recomandări de politici economice pentru următoarele 12 luni. În ianuarie 2025, Moldova a prezentat cel de-al doilea ERP.