Vladimir Beșleagă a plecat la cele veșnice. Ziua funeraliilor declarată zi de doliu național

Vladimir Beșleagă a plecat la cele veșnice. Ziua funeraliilor declarată zi de doliu național

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat ziua funeraliilor scriitorului Vladimir Beșleagă zi de doliu național, informează OFICIAL. 

„Omul și Scriitorul Vladimir Beșleagă ne-a părăsit, dar ne-a lăsat ceva extrem de prețios. Ne-a lăsat o moștenire literară bogată, în care găsim pecetluite frământările poporului nostru și zbuciumul Istoriei și trăirilor noastre. Ne-a lăsat multă căldură și bunătate, o înțelepciune blândă, care ne povățuia să iubim acest Neam de la mic la mare. Cea mai importantă lecție pe care ne-a lăsat-o a fost să ne convingă să nu disperăm și, sub „cumplite vremi”, să ne păstrăm spiritul liber și demn.

Pentru a-i aduce un omagiu marelui Beșleagă, ziua funeraliilor va fi decretată zi de doliu național.

Zborul Tău, Maestre, nu mai este frânt. Îți urăm zbor lin! Sincere condoleanțe familiei și întregului neam – care l-a cunoscut, respectat și citit”, se spune în mesajul Maiei Sandu.

Share