Maia Sandu: „Toți pensionarii cu peste 40 de ani de muncă vor avea o pensie minimă garantată de 3.300 de lei, iar celelalte pensii vor fi indexate cu 10%”

Maia Sandu: „Toți pensionarii cu peste 40 de ani de muncă vor avea o pensie minimă garantată de 3.300 de lei, iar celelalte pensii vor fi indexate cu 10%”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat modificările Legii nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii, care prevăd majorarea pensiei minime pentru persoanele care au contribuit la sistemul de asigurări sociale timp de cel puțin 40 de ani. Începând cu luna mai, această categorie de  pensionari va beneficia de o pensie minimă garantată de 3.300 de lei. 

Totodată, șefa statului a convenit cu Guvernul Republicii Moldova asupra indexării tuturor pensiilor cu 10% în acest an, astfel încât majorarea să depășească rata medie a inflației din anul 2024.

„Am promis și ne ținem de cuvânt. Am semnat legea prin care pensia minimă pentru cei care au contribuit la Fondul de pensii 40 de ani sau mai mult crește la 3.300 de lei. Totodată, am discutat cu Guvernul despre indexarea tuturor pensiilor cu 10% în acest an”, a declarat Președinta Maia Sandu.

Această măsură face parte dintr-un set mai larg de reforme economice și sociale menite să asigure o creștere sustenabilă a nivelului de trai și să ofere sprijin real cetățenilor Republicii Moldova.

În ultimii ani, pensiile din Republica Moldova au crescut considerabil. Pensia minimă a crescut de la 1180 de lei la 2800 de lei, iar pensia medie s-a dublat de la 2000 de lei la 4000 de lei.

Share