Reforma sistemului de pensii, susținută de Banca Mondială
Ministrul în exercițiu al muncii protecției sociale și familiei, Mircea Buga, a participat la o masă rotundă, la care au fost prezentate studiile “Sistemele de pensii din Europa și Asia Centrală se confruntă cu provocări demografice” și ”Provocări și Reforme în curs a Sistemului de Pensii în Moldova” .
La solicitarea Guvernului Republicii Moldova, Banca Mondială a finalizat o analiză comprehensivă a sectorului de pensii, care a formulat un număr de opțiuni de reformă. Această analiză relevă faptul că dacă sistemul actual nu va fi modificat oamenii vor obține tot mai puțin în schimbul contribuțiilor lor, astfel fiind tot mai puțin motivați să contribuie.
În baza studiului realizat, Banca Mondială recomandă un șir de acțiuni urgente ce pot contribui la îmbunătățirea actualului sistem public de pensii. Totodată, costul social și economic al lipsei de acțiune astăzi va fi mult mai mare pentru generațiile viitoare, în viziunea autorilor raportului.
Ministrul Buga a reiterat angajamentul şi stringenţa realizării uneia dintre cele mai complicate reforme sociale: „M-aș bucura să cred că reforma sistemului de pensii pe care ne propunem să o realizăm va fi una ușoară. Dar suntem conștienți că, fiecare reformă se face anevoios, după mai multe studii, scenarii, schimbări de percepții. Se mizează nu doar pe atitudinea și implicarea Guvernului sau a structurilor de resort, se mizează pe percepția corectă din partea populației, pe eliminarea temerilor cu care ea se confruntă, pe o mentalitate pe care tot noi trebuie să o schimbăm. Orice schimbare de sistem se face printr-un consens cât mai larg în societate”.
Alex Kremer, Director de Ţară, Banca Mondială a declarat: „Nu cred ca există o problemă mai urgentă în Moldova decât reforma sistemului de pensii. Pensiile nu sunt doar un instrument economic, ele fac parte din identitatea noastră umană. Pensiile trebuie sa respecte valorile umane: sa fie adecvate pentru a oferi o viața decenta, dar trebuie sa fie si echitabile pentru contribuabili.”
Amintim că şi în cadrul Consiliului Sectorial privind asistența externă în domeniul muncii şi protecției sociale, MMPSF a prezentat raportul grupului de lucru “Securitatea Socială/Pensii”. Iar domeniile prioritare ce necesită asistenţă externă sunt: unificarea modalităţii de calcul pentru toate categoriile de cetăţeni, examinarea oportunităţii instituirii pensiei de bază, consolidarea CNAS ca unic actor în domeniul stabilirii și achitării pensiilor, cu reducerea dublărilor și fragmentărilor, unificarea ratelor contribuţiilor de asigurări sociale.
Maria Roșca