
Autoritățile din Nisporeni au discutat cu Președintele Parlamentului
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu autoritățile locale din raionul Nisporeni despre viitoarele proiecte, precum și dificultățile pe care le întâmpină.
Igor Grosu spune că pentru anul 2025 urmează ca, prin Satul European 2, în alte 17 localități să fie realizate proiecte în valoare de aproape 70 de milioane de lei.
„…ceea ce ar înseamnă mai mulți localnici conectați la rețeaua de apă și canalizare, condiții mai bune în grădinițe și școli, noi străzi iluminate. În discuții, au fost abordate și subiecte ce țin de reabilitarea drumurilor, construcția podului peste Prut de la Bărboieni, care ar impulsiona relațiile economice moldo-române, conectarea la rețeaua de gaze satele Soltănești, Ciutești, Seliște și Vînatori.
I-am îndemnat ca pe viitor să pună accent pe domenii precum surse regenerabile, modernizarea educației, consolidarea sistemului de sănătate și accelerarea programelor de management al deșeurilor.
Cu siguranță cu toții avem un obiectiv comun, cel de a construi Europa la noi acasă și o vom putea face dacă vom munci consolidat, cinstit și în interesul cetățenilor”, spune Igor Grosu.