Andrei Năstase: Cazul drumului Bumbăta-Leova a devenit sinonim cu fenomenul marii corupții din Republica Moldova
Tergiversarea expertizei în cazul drumului Bumbăta-Leova nu este doar o problemă tehnică – este un test al angajamentului autorităților față de justiție și transparență. Dacă Republica Moldova dorește cu adevărat să se elibereze de povara corupției, este esențial ca astfel de cazuri să fie tratate cu seriozitate și promptitudine, iar cei responsabili să fie trași la răspundere fără nicio amânare. Declarațiile au fost făcute de Andrei Năstase, fost ministru al Afacerilor Interne, informează OFICIAL.
Politicianul a amintit că, atunci când a abordat „pentru prima oară subiectul hoției de la construcția drumului Bumbăta-Leova și despre expertiza celor 80 de milioane furate”, autoritățile parcă luaseră apă în gură.
„Astăzi vedem că proiectul respectiv a devenit sinonim cu fenomenul marii corupții din Republica Moldova, și că deja a ocupat întreg spațiul public.
În 2023, Procuratura Anticorupție a deschis un dosar penal, după ce s-a descoperit că aproximativ 4 milioane de euro au fost deturnați din fondurile alocate pentru construcția a doar câțiva kilometri de drum. Însă, în loc să asistăm la o investigație promptă și transparentă, autoritățile par să tergiverseze în mod intenționat, riscând să permită celor implicați să scape nepedepsiți.
Întârzierea inexplicabilă a expertizei este, fără îndoială, un semnal alarmant care ridică întrebări serioase despre angajamentul autorităților în combaterea corupției. Cum este posibil ca o expertiză, care ar trebui să fie o prioritate într-un caz de asemenea amploare, să fie amânată până în 2028? Este aceasta o simplă neglijentă, sau o tactică calculată pentru a permite celor implicați să scape de răspundere?
Este impardonabil ca, într-un stat care vrea să se afirme ca un partener credibil al comunității internaționale, astfel de practici să fie tolerate. Banii furați nu sunt doar cifre pe hârtie – sunt resurse care ar fi putut contribui la dezvoltarea infrastructurii țării, la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor și la consolidarea încrederii în instituțiile statului. În schimb, tergiversarea expertizei trimite un mesaj clar: corupția poate fi protejată, iar cei care profiță de ea pot rămâne neatinși”, a menționat el.
Andrei Năstase a mai spus că, este evident că, fără o expertiză tehnică promptă și corectă, dosarul penal riscă să fie blocat, iar adevărul să rămână îngropat sub straturi de birocrație și neglijentă.
„Societatea civilă, experții și cetățenii obișnuiți au dreptul să se întrebe: Cine profită de această întârziere? Este vorba despre o simplă incompetență, lipsă de cadre, sau despre o încercare deliberată de a proteja interesele unor persoane influente? Indiferent de răspuns, este clar că această situație subminează încrederea publică în sistemul de justiție și în capacitatea statului de a combate corupția”, a conchis fostul candidat la prezidențiale.