Procuratura Anticorupție a fost dotată cu echipamente speciale pentru măsuri de investigație

Procuratura Anticorupție a fost dotată cu echipamente speciale pentru măsuri de investigație

Procuratura Anticorupție își exprimă aprecierea profundă față de parteneri de dezvoltare care au contribuit cu echipamente esențiale ce vor întări capacitatea noastră de a combate corupția de nivel înalt. Donațiile pe parcursul anului 2024 de echipamente avansate pentru efectuarea măsurilor speciale de investigație reprezintă un pas important în lupta împotriva corupției. Această tehnică specială va permite Procuraturii Anticorupție să efectueze măsuri speciale de investigație de sine stătător pentru prima dată în istoria Procuraturii Republicii Moldova.

Aceste noi echipamente vor îmbunătăți semnificativ abilitatea Procuraturii Anticorupție de a desfășura investigații aprofundate și eficiente, contribuind la identificarea și demascarea rețelelor corupte și a infracțiunilor financiare care pun în pericol încrederea publicului în instituțiile statului. Tehnica specială va sprijini ofițerii detașați în Procuratura Anticorupție în acumularea probelor esențiale în cazurile de corupție, trafic de influență și alte acte ilegale care afectează dezvoltarea unei societăți corecte și transparente.

„În acest context, suntem extrem de recunoscători pentru sprijinul oferit de partenerii de dezvoltare. Aceste echipamente vor consolida luptele noastre zilnice împotriva corupției, prin oferirea unor instrumente de investigare mai puternice și mai eficiente,” a declarat Veronica Dragalin, Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție. „Aceste donații subliniază parteneriatul esențial între partenerii externi și sistemul de justiție al Republicii Moldova, o alianță care ne ajută să înfruntăm capabilitatea corupției și să asigurăm un viitor mai sigur și mai just pentru toți cetățenii.”

Echipamentele donate vor permite Procuraturii Anticorupție să efectueze, în mod independent, interceptări a comunicărilor telefonice, interceptarea ambientală, transmiterea banilor sub control, livrarea supravegheată, filaj și alte măsuri dar și să asigure protecția internă a instituției și neadmiterea de scurgere a informațiilor ce ar putea periclita activitatea instituției. Aceste echipamente sunt esențiale pentru identificarea și prevenirea actelor de corupție, inclusiv în rândul funcționarilor publici și al altor actori influenți. Prin utilizarea acestor tehnologii avansate, Procuratura Anticorupție va putea efectua toți pașii anchetei în mod independent și, prin urmare, vom putea răspunde cu mai multă rapiditate și precizie în fața amenințărilor de corupție.

Procuratura Anticorupție mulțumește tuturor partenerilor de dezvoltare pentru susținerea și sprijinul continuu acordat, dar în special următoarele agenții pentru echipamentele menționate:

  • Proiectul „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, implementat de GIZ, finanțat de Guvernul Germaniei, Uniunea Europeană și Marea Britanie și, în special, finanțarea din partea FCDO – Foreign, Commonwealth & Development Office (Biroul pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit) prin intermediul Ambasadei Britanice la Chișinău.

  • UNICRI – Institutul Națiunilor Unite pentru Cercetare Interregională în Domeniul Criminalității și Justiției, un institut sub egida Națiunilor Unite, înființat în 1968, dedicat oferirii de asistență în domeniile prevenirii criminalității și justiției penale.

  • RoAid – Agenția Română pentru Cooperare Internațională în Domeniul Dezvoltării, responsabilă de coordonarea și implementarea asistenței și cooperării internaționale de dezvoltare a României, inclusiv cu scopul de promovarea valorilor democrației și statului de drept, precum și sprijinirea țărilor aflate în nevoie prin ajutor umanitar, asistență tehnică și programe de dezvoltare.

Procuratura Anticorupție rămâne ferm angajată în combaterea corupției de nivel înalt, prin implementarea celor mai bune practici și prin utilizarea celor mai moderne soluții tehnologice. Echipa noastră continuă să lucreze pentru a asigura un stat de drept susținut de un sistem de justiție mai puternic și o comunitate mai sigură pentru toți cetățenii.

Share