(INTERVIU) Adrian Balmuş: Pentru noi tot timpul au fost prioritare calitatea şi siguranţa construcţiilor noastre, iar aceasta ne-a adus aprecierea oamenilor

(INTERVIU) Adrian Balmuş: Pentru noi tot timpul au fost prioritare calitatea şi siguranţa construcţiilor noastre, iar aceasta ne-a adus aprecierea oamenilor

În cadrul unui interviu acordat site-ului nostru, Adrian Balmuş, director financiar al companiei de construcţii „Lagmar”, a vorbit despre ce determină succesul unei companii ca „Lagmar”, pe ce pune accent compania în cadrul căreia activează, ce înseamnă pentru echipa din care face parte conceptul de responsabilitate socială, dar şi despre alte aspecte importante.        

Î: Dle Balmuş, „Lagmar” este una dintre cele mai cunoscute şi apreciate companii de construcţii din Moldova. Ce determină succesul companiei, unul din conducătorii căreia sunteţi?

A.B.: O companie îşi câştigă reputaţia nu într-o zi, ci ani de zile – ani în care reuşeşte să se impună prin calitate, prin profesionalism, prind dedicaţie; ani în care-şi dovedeşte ataşamentul faţă de necesităţile clienţilor şi se ridică la nivelul aşteptărilor lor. Anume aceasta a făcut compania „Lagmar” în cei 23 de ani de activitate de până acum. În aceşti ani pentru noi tot timpul au fost prioritare calitatea şi siguranţa construcţiilor noastre, iar aceasta ne-a adus aprecierea oamenilor. Riscând să fiu acuzat de lipsă de modestie sau de subiectivism, voi spune totuşi că astăzi „Lagmar” a devenit un etalon al calităţii şi siguranţei, oamenii au încredere în noi, iar proiectele noastre se bucură de succes. Multe din proiectele noastre au devenit veritabile cărţi de vizită ale companiei „Lagmar”. Şi aici ţin să amintesc de astfel de proiecte ca şi: complexul rezidenţial multifuncţional „Toro Center”, complexul rezidenţial „Deleanu”, blocul rezidenţial „Doga”, blocul  rezidenţial „Florilor”, complexul rezidenţial „Bogdan Voievod”, complexul rezidenţial „Circului”, complexul rezidenţial „Testimiţeanu”, căminele nr. 10, 11, 12, 13 ale USMblocul  rezidenţial „Bariera Orhei”, blocul de studii nr. 2 al USMcomplexul rezidenţial „Gh. Cașu”, blocul rezidenţial „Arhanghel Mihail”, complexul  rezidenţial „Florării”, blocul rezidenţial „Ceucari”, blocul rezidenţial „Vasile Lupu”, blocul rezidenţial „Macilor”, blocul rezidenţial  „Burcel”, blocul administrativ „Lagmar”, blocul comercial „Bucureşti”, centrul comercial „Mircea cel Bătrân”, complexul rezidenţial „Corneşti”. Toate aceste proiecte sunt cunoscute şi apreciate la justa valoare de către clienţi, iar pe noi ne fac mândri de faptul că am reuşit să ne impunem pe piaţa construcţiilor şi să câştigăm o bună reputaţie, ceea ce deschide noi perspective în faţa companiei pe care o reprezint.

Î: Ce credeţi că face compania „Lagmar” deosebită de alte companii de construcţii?

A.B.: Nu ar fi corect ca eu să vorbesc despre alte companii de construcţii, de aceea mă voi referi la punctele noastre forte, lăsând concluziile la latitudinea dvs. şi a cititorilor dvs. În primul rând, pentru „Lagmar” construcţiile niciodată nu au reprezentat doar o afacere. Pentru noi contează mult cum se încadrează ceea ce construim în imaginea generală a cartierului, a oraşului. De asemenea, pentru noi contează mult şi rolul social ce ne revine, or, prin activitatea desfăşurată, ajutăm la soluţionarea unei probleme sociale atât de importante cum e asigurarea populaţiei cu spaţiu locativ. Ca să nu mai vorbim deja de un aspect atât de important cum este contribuţia noastră la completarea bugetului, sporind astfel capacităţile statului de a face faţă altor probleme sociale. Apoi, pe lângă calitatea şi siguranţa de care am pomenit mai devreme, pentru noi contează şi dezvoltarea infrastructurii adiacente proiectelor imobiliare pe care le implementăm. Vă asigur că astfel de noţiuni ca şi confortul clienţilor pentru noi mult înseamnă.

Ar mai fi multe de spus la tema pe ce pune accent compania „Lagmar”, dar nu cred că spaţiul pe care-l aveţi rezervat pentru acest interviu ar fi suficient pentru a explica în detaliu toate aspectele care pentru noi chiar sunt importante.

Î: Dvs. vorbiţi cu o mândrie oarecare despre rolul social ce vă revine, inclusiv de contribuţiile la bugetul de stat. Dar în ce măsură resimţiţi suportul statului în ceea ce faceţi?

A.B.: Dacă vorbim de suportul statului, eu aş prefera ca acesta să se manifeste prin reguli de joc clare, prin măsuri stimulatorii în stare să impulsioneze dezvoltarea pieţei pe care noi activăm. Din acest punct de vedere nu aş putea spune că lucrurile sunt perfecte. Există bariere la nivelul cadrului de reglementare care fac mai dificilă activitatea companiilor de construcţii. Eliminarea acestora ar fi exact suportul de care avem nevoie noi, toţi acei ce activăm în construcţii. Şi aceste bariere sunt cunoscute – începând de la eliberarea autorizaţiilor de construire şi terminând cu liberalizarea pieţei muncii. Spre deosebire de alte domenii de activitate (cum ar fi, spre exemplu, agricultura), noi nu cerem statului subvenţii sau ajutor financiar sub oricare altă formă – ne dorim doar condiţii optime, ca activitatea noastră să genereze eficienţă maximă. Iar în rezultat ar avea de câştigat toţi, inclusiv statul.

Î: Ce loc ocupă în activitatea companiei „Lagmar” aşa-numitul concept al responsabilităţii sociale?

A.B.: Ca şi orice companie modernă, „Lagmar” acordă o atenţie deosebită responsabilităţii sociale. Şi facem acest lucru reieşind din propriile convingeri şi viziuni. Voi aminti şi cu această ocazie că responsabilitatea socială nu derivă din obligaţiunile legale pe care le are o companie, ci reprezintă strict dorinţa acesteia de a ajuta la soluţionarea problemelor sociale sau de mediu. Facem acest lucru cu diverse ocazii şi aşa vom proceda şi în continuare, în măsura posibilităţilor pe care le avem. Pentru că, dacă ne dorim să trăim într-o lume mai bună, trebuie să privim lucrurile nu doar din punct de vedere comercial-economic, ci şi social. Şi cu cât mai multe companii din Moldova vor implementa acţiuni ce se încadrează în noţiunea de responsabilitate socială, cu atât mai puternici vom fi ca şi societate.

Î: „Lagmar” se apropie cu paşi siguri de jubileul de 25 de ani. Ce înseamnă pentru o companie autohtonă un sfert de secol pe piaţă?

A.B.: Nu aş vrea să supăr pe nimeni, dar să te menţii pe o piaţă ca cea a Republicii Moldova atâţia ani, deja e o mare reuşită. Iar „Lagmar” nu doar s-a menţinut, ci şi s-a dezvoltat continuu, ajutând inclusiv la dezvoltarea ţării. Compania noastră din start a stabilit un set de valori pe care le-a respectat cu stricteţe în toţi aceşti ani: etică, excelenţă, respect, siguranţă şi dezvoltare durabilă. Iar aceasta ne-a adus reputaţia bună pe care o avem şi fidelitatea clienţilor. Şi tot aceste valori ne-au ajutat să ne dezvoltăm continuu. Evident, ele vor sta la baza activităţii companiei noastre şi în continuare.

Î: Ce planuri are „Lagmar” în continuare?

A.B.: Ţin să amintesc şi cu această ocazie că, la moment, „Lagmar” are în implementare trei proiecte importante: proiectul „Cartierul Cluj în Chişinău”, complexul rezidenţial „Lagmar Smart Home” şi complexul rezidenţial „Solaris”. Ne concentrăm preponderent pe implementarea şi finalizarea cu succes a acestor proiecte importante. Deja la această etapă, putem garanta că şi de această dată beneficiarii vor fi surprinşi de calitatea, siguranţa şi confortul edificiilor şi spaţiilor pe care le construim.

Totodată, suntem în plin proces de examinare a altor posibile proiecte pe care le-am putea demara în viitor. Dar, la această etapă, nu pot da alte detalii. Toate la timpul lor.

Share