Cadrul normativ privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului, adaptat la rigorile standardelor internaționale în domeniu
Cadrul normativ privind prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului a fost adaptat la rigorile standardelor internaționale în domeniu. Un proiect de lege care introduce norme pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopuri ilegale a fost votat în a doua lectură de 59 de deputați.
Adoptarea proiectului de lege oferă condiții pentru aderarea cât mai rapidă a Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro, fapt ce va aduce mai multe beneficii pentru economia țării, populație și mediul de afaceri. Documentul a fost elaborat de Ministerul Justiției, în colaborare cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. Documentul are drept scop alinierea legislației naționale în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului la legislația Uniunii Europene, aceasta reprezentând o etapă esențială în realizarea angajamentelor Republicii Moldova în procesul de aderare la UE. Totodată, prevederile inițiativei legislative au drept scop implementarea recomandărilor formulate în Raportul de evaluare privind implementarea standardului pentru schimbul de informații la solicitare (EOIR Standard), precum și în baza constatărilor Comitetului MONEYVAL.
Prevederile documentului vizează remedierea unor deficiențe existente în legislația în domeniu. Printre acestea figurează obligațiile insuficiente de divulgare a beneficiarilor efectivi pentru fiducii și construcții juridice similare, dispozițiile privind registrele conturilor, protecția insuficientă a avertizorilor, precum și accesul la registrul beneficiarilor efectivi ai persoanelor juridice.
În acest context, autorii au propus completarea Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali cu obligativitatea prezentării informației cu privire la datele persoanei fizice rezidente responsabile pentru furnizarea și actualizarea informațiilor cu privire la datele din Registrul de stat al unităților de drept, inclusiv a datelor cu privire la beneficiarul efectiv. Urmează a fi înființat un Registru al fiduciilor și construcțiilor juridice similare, care va fi gestionat de Serviciul Fiscal de Stat, ceea ce va spori transparența informațiilor privind beneficiarii reali ai entităților.
Totodată, va fi modificat Codul contravențional în vederea sancționării pentru neprezentarea datelor actualizate despre beneficiarul efectiv, precum și pentru prezentarea unor date neveridice, incomplete sau eronate în contextul înregistrării persoanelor juridice și a fiduciilor. Respectiv, amenda aplicată persoanelor fizice sau persoanelor cu funcție de răspundere va oscila între 15 000 și 40 000 de lei, iar persoanele juridice vor risca amendă de până la 75 000 de lei.
După votarea în prima lectură, documentul a fost supus consultărilor publice. Propunerile expuse au fost examinate, iar unele dintre ele au fost luate în considerare la definitivarea inițiativei legislative. La fel, a fost acceptat amendamentul președintelui Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, care se referă la excluderea unor prevederi care se pot adeveri, în procesul de implementare a legii, că nu sunt flexibile.
Autorii propun ca, după adoptare, modificările legislative să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.