Un bărbat care a încercat să-și violeze fiica vitregă a fost condamnat la 25 de ani de închisoare
Grație eforturilor procurorilor, la 26 noiembrie 2024, a fost pronunțată o sentință, prin care un bărbat în vârstă de 49 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru mai multe episoade de infracțiune – acțiuni cu caracter sexual neconsimțite și tentativă de viol, comise în privința fiicei sale vitrege, care la momentul comiterii faptei nu a atins vârsta de 14 ani.
Instanța i-a stabilit pedeapsa cu închisoare pe un termen de 25 de ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Reieșind din actul de învinuire, în perioada 16.07.2020 – 16.07.2023, data și luna exactă de către organul de urmărire penală nu a fost stabilită, inculpatul aflându-se la domiciliul său amplasat într-un sat din centrul țării, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, dându-și seama de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prin constrângere fizică și psihică, manifestată prin aplicarea de lovituri, profitând de imposibilitatea fiicei sale vitrege minore născute în 2009 de a se apăra și exprima voința din cauza vârstei fragede, a săvârșit în privința ei acțiuni cu caracter sexual neconsimțite.
Tot el, pe perioada din 16.07.2023 – 17.10.2023, data și luna exactă de către organul de urmărire penală nu a fost stabilită, aflându-se la domiciliul său a încercat să întrețină cu minora acte și rapoarte sexuale, însă, datorită acțiunilor de rezistență ale minorei, făptuitorul nu și-a dus intenția infracțională până la capăt.
Potrivit rapoartelor de expertiză judiciară, urmare a intervievării minorei a fost identificat profilul psihologic al victimei abuzului sexual.”
Pe parcursul urmăririi penale învinuitul s-a aflat în stare de arest preventiv, inclusiv la momentul expedierii cauzei penale în instanța de judecată.
Inculpatul a pledat nevinovat.