Guvernul a aprobat lista personalităților câștigătoare a Premiului Național 2024
Cabinetul de miniștri a aprobat, astăzi, lista personalităților desemnate câștigătoare a Premiului Național, ediția 2024. Laureații din acest an sunt:
– Maria Mocanu, interpretă, folcloristă, scriitoare, jurnalistă, Artistă a Poporului – pentru contribuția remarcabilă la promovarea valorilor naționale;
– Sergiu Galben, artist plastic – pentru activitatea prodigioasă în domeniul artelor plastice și realizarea unor opere de valoare;
– Nicolae Dohotaru, director general și prim-dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Artist al Poporului, Cavaler al Ordinului „Gloria Muncii”, Maestru în Artă, profesor – pentru realizări remarcabile în dezvoltarea culturii naționale, promovarea valorilor artistice și management cultural;
– Ion Ciutac, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, coordonator pe chirurgia urgentă la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” – pentru realizările de excepție în chirurgie;
– Denis Nica, doctor habilitat în științe fizice, conferențiar universitar, cercetător – pentru aportul semnificativ în dezvoltarea teoriei fundamentale a transportului termic în nanostructuri;
– Nicolae Negru, scriitor, autor de piese de teatru, analist politic, editorialist al Ziarului Național – pentru mesajul național și pentru profunzimea operei sale literare, dramaturgice și publicistice, precum și pentru cartea autobiografică „O progenitură dușmană”;
– Serghei Tarnovschii, Maestru Emerit al Sportului, participant și medaliat la Jocurile Olimpice, campion mondial și medaliat la jocurile/campionatele europene, triplu campion mondial universitar, sportiv profesionist – pentru performanțele sportive de excepție și contribuția la promovarea imaginii Republicii Moldova;
– Sergiu Cumătrenco, producător și distribuitor de filme – pentru merite deosebite și aportul artistic în distribuția și promovarea artei cinematografice din Republica Moldova, precum și pentru contribuția la dezvoltarea patrimoniului cultural al țării.
Laureații au fost desemnați, prin vot secret, în cadrul ședinței din 24 noiembrie a Comisiei pentru decernarea Premiului Național. Câștigătorii vor primi medalie, diploma Guvernului, precum și un premiu bănesc în valoare de 100 000 de lei. Detaliile privind data și locul desfășurării ceremoniei de decernare a premiului vor fi anunțate de Ministerul Culturii.