(FOTO) Incendiu la un depozit de pe strada Transnistriei din Chișinău
Pompierii IGSU au reușit să salveze o suprafață de 150 m2 de materie primă pentru confecționarea roletelor în urma unui incendiu izbucnit într-un depozit de pe strada Transnistriei nr. 6 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la 06:36.
La fața locului, conform nivelului sporit de intervenție au fost îndreptate mai multe echipe de salvatori și pompieri. Ajunși la destinație, angajații IGSU au stabilit că flăcările au cuprins bunuri materiale, dar și materie primă din interiorul secției de asamblare a depozitului cu suprafața totală de circa 1400 m2. Pentru localizarea și lichidarea flăcărilor, pompierii au desfășurat mai multe sectoare de luptă.
Datorită intervenției eficiente au fost salvate de ardere 150 m2 de materie primă și două automobile aflate în apropierea depozitului. Flăcările au fost localizate la ora 06:36 și lichidate complet la ora 07:47.
În urma incendiului au fost distruse de foc secția de asamblare a roletelor cu suprafața de circa 760 m2 și bunuri materiale din încăperea învecinată cu suprafața de circa 500 m2. Totodată, flăcările au afectat în totalmente două automobile parcate în apropierea clădirii adiacente. Victime nu au fost raportate.
În total pentru lichidarea incendiului au fost antrenați 42 de salvatori și pompieri cu 8 unități de tehnică. Cauza și toate circumstanțele urmează a fi stabilite de organele de resort.