(INTERVIU) Ivan Suhodol: „Justar” este compania unde se îmbină perfect experienţa, profesionalismul, siguranţa şi calitatea
Interviu cu Ivan Suhodol, administrator al companiei de securitate „Justar” SRL
C: Dle Suhodol, în aceste zile „Justar” a marcat a 32-a aniversare de la fondare. Cum apreciaţi poziţia de piaţă a companiei la moment?
I.S.: „Justar” este una din companiile cu cea mai bogată istorie din Republica Moldova. Suntem, practic de aceeaşi vârstă cu statul Republica Moldova, compania noastră fiind creată pe data de 23 noiembrie 1992. Şi ne bucurăm că în toţi aceşti ani nu doar că am rezistat (lucru deloc uşor dacă luăm în calcul sălbaticii ani 90 ai secolului trecut, precum şi crizele financiare prin care a trecut Republica Moldova de-a lungul anilor), dar şi am reuşit să păstrăm poziţia noastră de piaţă. Astăzi, „Justar” ocupă un loc de cinste printre companiile de securitate din Moldova, iar aceasta se datorează clienţilor care au încredere în noi, acordă preferinţă serviciilor noastre. Noi, la rândul nostru, ne străduim să nu-i dezamăgim, să fim la înălţimea aşteptărilor lor. Şi aşa vom face şi în continuare, urmând misiunea şi scopul stabilite încă din start.
C: La ce vă referiţi?
I.S.: Misiunea „Justar” este asigurarea unei vieţi decente cu ajutorul unul nivel înalt de securitate. Totodată, scopul nostru este consolidarea încrederii clienţilor că suntem cei mai buni în domeniu. Acestea sunt două pietre de temelie care au stat la baza dezvoltării companiei noastre timp de mai bine de trei decenii şi vor sta şi în continuare. În general, abordarea pe care „Justar” o are ca şi companie este că, considerăm gama de servicii oferite în domeniul securităţii un concept de dezvoltare a afacerii pe termen lung. Iar aceasta înseamnă că vom depune eforturi pentru a fi şi în continuare cât mai aproape de clienţii noştri, oferindu-le servicii de calitate. Aceasta e şi o garanţie în plus a dezvoltării din continuare a „Justar” ca şi companie de securitate.
C: Ce priorităţi are „Justar” în activitatea de zi cu zi?
I.S.: Priorităţile noastre sunt orientarea spre necesităţile clientului și respectarea legislaţiei. Adică, angajaţii companiei se conduc de regula respectării intereselor clientului în limitele cadrului legal al Republicii Moldova. Credeţi-mă, acest lucru este foarte important, dacă judecăm din punctul de vedere al activităţii unei companii din domeniul securităţii. Companiile de securitate serioase sunt într-un fel verigi intermediare între persoanele fizice şi juridice, pe de o parte, şi sistemul de protecţie de stat, pe de altă parte. Misiunea noastră este să fortificăm nivelul de protecţie al cetăţenilor şi afacerilor, ajutând indirect structurile abilitate ale statului să sporească nivelul de securitate în societate în general. Ceea ce nu înseamnă nici într-un caz că, prin activitatea noastră, preluăm sau substituim careva atribuţii ale statului.
C: Ca şi companie, pe ce principii vă bazaţi activitatea?
I.S.: Principiul de bază de care ne conducem este calitatea serviciilor prestate. Noi conştientizăm pe deplin că, cu cât mai calitative sunt serviciile noastre, cu atât e mai puternică baza pe care ne vom dezvolta în continuare. Iar pentru a asigura calitatea necesară, permanent investim în profesionalismul colaboratorilor. Şi, apropo, profesionalismul angajaţilor este principalul atu al companiei noastre.
De asemenea, un principiu important de care ne conducem este cel al perfecţionării continue a tuturor proceselor și tehnologiilor aplicate. Aceasta ne permite să îndeplinim obligaţiunile contractuale la cel mai înalt nivel.
C: Care, în opinia Dvs., sunt avantajele „Justar”?
I.S.: În primul rând, e vorba de experienţă. După cum menţionam mai devreme, suntem pe piaţă de 32 de ani, perioadă în care am acumulat o experienţă apreciabilă. Pe lângă experienţă, ar mai fi de adăugat faptul că „Justar” sistematic perfecţionează metodele de prestare a serviciilor de securitate în conformitate cu realităţile şi progresul tehnologiilor moderne.
Un alt avantaj este siguranţa de care beneficiază clienţii noştri şi care a devenit deja sinonim cu însăşi denumirea companiei. Miile de clienţi pe care-i avem sunt o dovadă directă a siguranţei pe care o asigurăm.
La capitolul avantaje aş menţiona şi profesionalismul colaboratorilor noştri. Paza tehnică o asigurăm conform standardelor internaţionale prevăzute pentru acest tip de activitate, iar pregătirea personalului se face în baza unor programe speciale, care iau în calcul toate tendinţele ce se prefigurează în domeniu. Un plus de valoare în acest sens este asigurat şi de utilizarea unui software profesional, a mijloacelor de comunicare și a armelor moderne.
Încă un avantaj al companiei noastre este calitatea. Avem implementat un sistem de control al calităţii la toate etapele îndeplinirii obligaţiilor contractuale, care include şi analiza neconcordanţelor, dar și „munca asupra greşelilor” în vederea îmbunătăţirii tuturor proceselor care au tangenţă cu activitatea noastră.
Vorbind de avantaje, nu în ultimul rând aş invoca flexibilitatea de care dă dovadă compania noastră. Aici aş menţiona faptul că politica companiei noastre se bazează pe combinarea optimă a fiabilităţii serviciilor de securitate prestate cu un preţ accesibil şi o formă de plată convenabilă.
C: Care dintre serviciile prestate de compania Dvs. sunt mai populare?
I.S.: La începutul anilor ’90, când compania noastră era încă la început de drum, cele mai solicitate servicii erau cele de pază personală, mai ales în rândul oamenilor de afaceri. Era o perioadă în care mediul de afaceri și societatea în general erau marcate de riscuri semnificative. Pe măsură ce societatea a evoluat și s-a stabilizat, cererea s-a diversificat. În prezent, observăm o preferință crescută pentru serviciile de pază tehnică în complex cu supraveghere video – fie că este vorba despre protecția locuințelor, mai ales a caselor la sol, fie despre unități economice și afaceri. Aceste tendințe reflectă o schimbare pozitivă, în care siguranța este percepută mai degrabă ca o măsură proactivă decât ca o reacție la o amenințare imediată.
Totuși, indiferent de tipul serviciilor, „Justar” rămâne asociat cu siguranța, profesionalismul și calitatea, ceea ce face ca fiecare serviciu pe care îl oferim să aibă un anumit grad de popularitate.
C: Care sunt obiectivele „Justar” în continuare?
I.S.: Să fim la înălţimea aşteptărilor clienţilor pe care-i avem, să atragem noi clienţi, să facem noi investiţii în profesionalismul angajaţilor şi în dotarea tehnică a companiei, luând în calcul noile tehnologii, dar şi să ne extindem cota de piaţa. Suntem o companie cu tradiţii şi o istorie bogată, respectată de clienţi, iar aceasta ne motivează să avansăm în continuare şi să ne afirmăm pe tot noi şi noi dimensiuni relevante din punctul de vedere al pieţei pe care activăm.
www.curentul.md