Și-a șantajat fosta iubită, solicitând 1000 de euro pentru a nu publica imagini intime. Inculpatul – condamnat la 6 ani de închisoare cu amendă
Procurorii din cadrul Procuraturii mun.Chișinău, au obținut o sentință de condamnare în privința unui bărbat în vârstă de 42 de ani, originar din Ștefan Vodă, acuzat de șantaj.
Conform sentinței recent pronunțate de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 6 ani, cu executare. Instanța a mai dispus și aplicarea unei amenzi în mărime de 85 000 lei.
Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, în iulie 2024, inculpatul, deținând înregistrări video cu caracter intim, în care ar fi fost reprezentată partea vătămată în timp ce întreținea cu inculpatul relații amoroase, în scop de a menține controlul asupra femeii și a restabili relația dintre cei doi, prin acțiuni de intimidare și amenințarea cu arma, amenințarea cu răfuiala fizică și cu moartea a părții vătămate, a mamei acesteia, cât și a fiicei sale minore, a estorcat mijloace bănești în sumă de 1 000 de euro.
La data de 30 august 2024, inculpatul a fixat o întâlnire cu victima în adiacentul străzii Miorița, mun. Chișinău. Fără a cunoaște că este supus măsurii speciale de investigație – controlul transmiterii banilor, a primit de la partea vătămată suma de 20 000 lei, echivalentul la 1 000 de euro, mijloace bănești care au fost ridicate de către angajații de poliție în cadrul percheziției corporale.
În ședința de judecată, inculpatul a declarat că recunoaște vinovăția în comiterea infracțiunii care îi este incriminată și nu dorește administrarea altor probe, cauza fiind examinată în procedură simplificată.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție, potrivit legii. Acesta nu este la prima abatere de ordin penal.
Procuratura reiterează importanța raportării oricăror acte de șantaj, pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.